Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Roz, albastru şi mov, pentru unghiile noastre

Publicat in Adevarul, duminică 26 iulie 2009 ·

Unghiile false au devenit un accesoriu tot mai căutat de tinere. Modele fanteziste, culori tari, puternice, pietricele, flori, fluturaşi sau chiar pierce, sunt câteva dintre cererile pe care le primeşte o manichiuristă, atunci când vine vorba de unghiile false. Anul acesta, culorile cele mai solicitate sunt roz, albastru şi violet. Dac până acum câţiva ani, fem,eile se mulţumeau să meargă la manichiură pentru îndepărtarea cuticulelor şi a-şi da unghiile cu ojă, astăzi lucrurile s-au schimbat radical. O manichiură „simplă” se poate numi acum „french manicure”, adică aplicarea unor unghii tehnice, dar pe care nu mai sunt realizate desene fanteziste ori alte accesorii. „Doamnele mai serioase, în general, vor un french. Tinerele însă nu se muţumesc cu atât, pentru ele trebuie să fii mereu inventiv să găseşti noi modele cât mai interesante”, spune Alina Doring, care realizează unghii tehnice de mai bine de cinci ani.

„Nu fac de două ori acelaşi model”

Încă de la intrare, în salonul ei te întâmpină două panouri cu diferite modele pe care tânăra le poate desena pe unghiile clientelor. Cu toate acestea, modelele ei sunt reinventate de fiecare dată. „Nu prea fac de două ori acelaşi model. Fiecare vrea altceva, clinetele îmi spun în general culorile pe care le vor, iar eu mă gândesc la vreun model care să se potrivească”, mai spune Alina. Câteva bulinuţe colorate din două nuanţe de roz, apoi cu o mişcare simplă, bulinele sunt unite într-un model fantezist. Un gel strălucitor aplicat pe deasupra şi unghiile au un aspect fantastic.

Procesul de aplicare a unor unghii tehnice poate dura mai bine de două ore, de aceea cele care doresc să aibă mâini senzuale, cu unghii foarte lungi, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Acestea sunt confecţionate dintr-un gel special, care se aplică pe unghie, cu un şablon di nstaniol, după care sunt us

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 28 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 58 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 26 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 50 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°