Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul preşedinte al CJ Botoşani Constantin Conţac, CONDAMNAT la trei ani de închisoare cu executare

Publicat in Vremea Noua, joi 1 noiembrie 2012 ·

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani Constantin Conţac a fost condamnat definitiv, miercuri, pentru fapte de corupţie, la trei ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la ora transmiterii ştirii el fiind deja în arestul IPJ Botoşani.

Potrivit IJP Botoşani, alături de Constantin Conţac, a fost arestat şi fiul său, Liviu Conţac, condamnat tot la trei ani de închisoare în acelaşi dosar.

Constantin Conţac a fost acuzat de către procurorii DNA de efectuarea unor operaţiuni financiare în situaţii de incompatibilitate, spălare de bani şi fals în declaraţii.

Potrivit acestora, Conţac ar fi desfăşurat, alături de fiul său, Liviu Conţac, fost director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, afaceri pe bani publici constând în contracte de prestări servicii având ca obiect activităţi de întreţinere a drumurilor şi transport material.

Iniţial, dosarul s-a judecat la Tribunalul Botoşani, dar la cererea procurorilor DNA, procesul a fost strămutat la Tribunalul Braşov care, la începutul anului trecut, a dispus achitarea lui Constantin Conţac şi a fiului acestuia.

Procurorii DNA au făcut recurs, iar Curtea de Apel Braşov a dispus condamnarea lui Constantin Conţac la doi ani de închisoare cu suspendare, însă atât el, cât şi procurorii au făcut recurs, iar miercuri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv, condamnându-l pe Constantin Conţac la executarea a trei ani de închisoare, aceeaşi sentinţă fiind dată şi fiului acestuia, Liviu Conţac.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi Liviu Andrici, administratorul firmei Construct Com, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare.

Fostul preşedinte al CJ Botoşani şi-a depus, luni, candidatura pentru un mandat de senator în Colegiul nr. 3 Botoşani, ca independent.

Miercuri seară, poliţiştii botoşăneni au pus în executare manda

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile

Mediafax acum 25 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 21 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 44 minute
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 32 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 59 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 4 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 5 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°