Bucureştenii din Colegiul 1 sunt aşteptaţi duminică, 17 ianuarie, la vot. Ei sunt chemaţi să-şi aleagă un nou deputat în locul liberalului Bogdan Olteanu, validat de Parlament în funcţia de membru al CA al BNR. Pentru locul lăsat liber de Olteanu se vor bate la alegerile parţiale de duminică Honorius Prigoană(PD-L) şi Radu Stroe (PNL).
Remus Cernea, candidatul Partidului Verde, nu a putut intra în cursă, Curtea Constituţională a României respingându-i joi contestaţia faţă de decizia prin care candidatura sa pentru Camera Deputaţilor nu fusese acceptată de către Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti. Acest Birou de circumscripţie i-a respins candidatura lui Cernea deoarece a fost propus de un partid care la alegerile parlamentare anterioare nu a întrunit pragul electoral, nefiind astfel reprezentat în actualul Parlament. Campania electorală pentru alegerile parţiale din Colegiul 1 durează 15 zile, încheindu-se mâine dimineaţă la ora 7:00.
Este prima dată când au loc alegeri parţiale pentru un loc de deputat. Şi aceasta pentru că, o dată cu renunţarea la votul pe listă şi introducerea votului uninominal, nu mai există acea rezervă de parlamentari care să-i înlocuiască pe cei care renunţă la mandat din diverse motive. Până în 2008, în caz de vacantare a unui loc în Parlament, reprezentanţii partidelelor care nu au obţinut un loc eligibil şi se aflau "sub linie", intrau în Cameră sau Senat în ordinea în care se aflau pe listă, refăcând astfel numărul de mandate obţinut de formaţiunile lor în alegeri.
Potrivit Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, alegerile parţiale se desfăşoară într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmând a fi declarat câştigător. Pentru aceste alegeri, au fost organizate 25 de secţii de votare, în 12 imobile, pentru cei 44.540 de alegători şi au fost t