Magazinul Lumea Copiilor Ploieşti, Decembrie 1988 Fetiţa îşi urmează cu paşi grăbiţi mama. Lumea copiilor i se deschide cu rafturi pline de jucării până în tavan: trenuleţe de lemn, păpuşi blonde cârlionţate, bebeluşi cu biberoane în cărucioare, camioane cu remorcă, maşinuţe lucioase. "Mami, eşti tu sigură sigură că Moşu' vine aici să ia jucării?".

"Foarte sigură, chiar eu m-am întâlnit cu el acum câteva zile". Puţin nedumerită şi cu o urmă de regret că ea nu-l întâlneşte niciodată, fetiţa se ridică pe vârfuri şi alege de pe un raft un căţel de pluş cu pete verzi şi doi ochi albaştri cusuţi pe capul galben. Chiar dacă e cât ea de mare, fetiţa îl ia la piept şi îl duce în dreptul geamului aburit. Îşi ridică ochii către cer şi şopteşte: "Moş Crăciun, dacă mă vezi acum, eu asta îmi doresc să-mi aduci". Se desparte apoi cu greu de jucărie şi se îndreaptă fără grabă spre ieşire. Pesemne că Moşul a văzut-o şi cel mai probabil s-a repezit a doua zi către Lumea Copiilor din Ploieşti, căci în Ajunul Crăciunul din anul 1988, fetiţa a găsit sub bradul cu ramuri rare din Bariera Bucureşti tocmai jucăria dorită.

Aceasta este prima mea amintire palpabilă legată de Crăciun. Mai există şi altele fireşte, dar sunt frânte în imagini şi senzaţii difuze: o maşinuţă roşie cu roată lipsă, un Moş ce trânteşte uşa la plecare, ghirlande de hârtie colorată, vată pusă pe crengile bradului, lumânări topite, beteală ciufulită, miros de portocale, pocnete de bici ale colindătorilor, nămeţi ... Căţelul cu pete verzi şi ochi albaştri încă mai există undeva în mansarda părinţilor mei. E scămoşat şi are un ochi lipsă, dar a văzut destule la viaţa lui: a fost martorul naşterii magiei Crăciunului într-un orăşel muncitoresc dintr-o Românie mult prea comunistă. A sădit fericire în sufletul unui copil, dar mai ales credinţă şi devotament veşnic pentru o sărbătoare a copilăriei.

Pe vremea