Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„România puternică” stă în genunchi în faţa Chinei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 august 2013 ·

Reacţia instituţiilor statului român şi a principalului partid aflat la guvernare, PSD, în urma vizitei a patru deputaţi în Taiwan este halucinant de penibilă. Un deputat PSD este pe cale de a fi exclus din partid, iar al treilea om în stat, Valeriu Zgonea, nu mai ştie cum să se căciulească pe lângă ambasada Chinei pentru a fi iertat. Vorba lui Victor Ponta, „ce, suntem colonie?”.

În vara anului trecut, liderii PSD nu-şi mai încăpeau în muşchi de vitejie şi luptau cu Statele Unite, Germania, cu întreaga Europă la un moment dat, pentru a afirma neatârnarea poporului român în efortul de a scăpa de dictatorul Băsescu.

De altfel, sloganul electoral „România puternică” a fost lansat în urma unei campanii imense de manipulare în care Traian Băsescu şi susţinătorii săi au fost prezentaţi ca slugi ale Occidentului, în timp ce Ponta şi Antonescu reprezentau demnitatea românească în cel mai verde spirit.

Rafala de scuze şi plecăciuni cu care este asaltată ambasada Chinei în aceste ore de către liderii PSD este tot atât de demnă pe cât au fost şi închinăciunile boiernaşilor de ţară în faţa paşalelor turceşti acum 200 de ani.

„Vă rog să-mi permiteţi să-mi exprim profundul regret pentru că un membru al organizaţiei PSD Ilfov, domnul Ninel Peia, a făcut parte din delegaţia deputaţilor români care a efectuat recent o vizită la Taipei. Suntem convinşi că gestul său reprezintă o eroare regretabilă, ce a venit în urma unei interpretări greşite a intenţiilor celor care l-au invitat”, s-a umilit vicepreşedintele PSD Gabriela Firea în faţa ambasadorului Chinei la Bucureşti. "Voi incerca sa ii fac o vizită(...) Să îi spun că nu sunt de acord", şi-a mai afirmat Firea disponibilitatea de a păzi clanţele pe la ambasadă.

Ea a promis şi că nu va veni cu mâna goală, ci cu capul împricinatului pe tavă, lăsând de înţeles că deputatul Peia va fi exclus din PSD.

În ac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 47 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum o ora
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

CIO a decis o interdicţie de 15 ani pentru şeicul Ahmad al Kuwaitului

News.ro acum 2 ore
Şeicul Ahmad Al-Fahad Al-Sabah din Kuwait a primit o interdicţie de 15 ani din toate funcţiile din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic din cauza unor încălcări ale eticii, a decis organismul de conducere al Jocurilor Olimpice, potrivit Reuters.

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°