Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Spitalul Orăşenesc “Prof. dr. Ioan Puşcaş” Şimleu Silvaniei, Consiliul Judeţean Sălaj, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sălaj, Direcţia Sanitar Veterinară Sălaj, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj şi Oficiul Judeţean de Studii Pedologice şi Agrochimice Sălaj sunt instituţiile în care controalele Curţii de Conturi au scos la iveală o serie de nereguli ce au adus prejudicii semnificative statului.
Managerul Spitalului Judeţean şi-a umflat leafa
La cea mai mare unitate spitalicească din Sălaj, Curtea de Conturi a identificat o grămadă de nereguli petrecute în 2011. Potrivit ultimului raport al organului de control, spitalul a acordat în mod ilegal sporuri de doctor pentru condiţii periculoase, indemnizaţii aferente concediilor de odihnă cu activitatea de bază în altă parte, sporuri mai mari decât în deciziile emise de ordonatorul de credite.
Managerul unităţii (în perioada ianuarie-octombrie 2011, această funcţie a fost ocupată de Ioan Mureşan, şefia Spitalului Judeţean fiind preluată în luna noiembrie 2011, de către Laurenţiu Barna – n.red.) a primit salarii ce depăşeau valoarea contractului de management.
De asemenea, Spitalul Judeţean a efectuat plăţi nelegale pentru lucrări de reparaţii capitele neexecutate, a perceput preţuri mai mari decât cele reale şi nu a facturat consumul de utilităţi aferente aferente acestor lucrări. Acestor cheltuieli ilegale li se adaugă cele făcute pentru dotarea cu aparatură de laborator, transport şi eliminarea deşeurilor, pentru care s-a plătit peste nivelul creditelor bugetare aprobate. Tot în 2011, instituţia a înregistrat în contabilitate obligaţii faţă de furnizor fără executarea obiectivelor de investiţii, a activelor fixe fără a fi în proprietatea entităţii şi a înregistrat cu întârziere unele mijloace fixe. În plus, inspectorii a