Mai mulţi consilieri locali şi judeţeni se află în incompatibilitate, după ce au fost numiţi în funcţii de directori coordonatori sau adjuncţi la diverse instituţii deconcentrate. Deocamdată, nici unul dintre aceştia nu a renunţat la mandatele de ales local sau judeţean. Surse neoficiale declară că aceştia trag de timp în speranţa că Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă prin care să li se permită să rămână şi cu mandatele de aleşi locali.
"Să demisionez? Să nu demisionez?", acestea sunt întrebările care îi frământă pe câţiva consilieri locali şi judeţeni, care au devenit de curând şi directori coordonatori sau directori coordonatori adjuncţi. Ei sunt deja în incompatibilitate pentru că termenul de 15 zile de la emiterea ordinelor de numire a expirat.
FUNCŢIA SAU MANDATUL
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37 din data de 22.04.2009, nu au voie, printre alţii, să deţină şi mandate de consilieri locali sau judeţeni şefii direcţiilor judeţene de sănătate publică, cei ai direcţiilor judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu naţional, ai comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor, ai oficiilor teritoriale pentru IMM-uri şi cooperaţie, ai direcţiilor de muncă şi protecţie socială, inspectoratelor teritoriale de muncă, ai caselor de pensii, ai direcţiilor pentru tineret, ai direcţiilor regionale şi judeţene pentru accize şi operaţiuni, ai comisariatelor judeţene ale Gărzii de Mediu ori oficii judeţene de poştă.
În atari condiţii, cel puţin şapte consilieri locali şi judeţeni sunt incompatibili. Este vorba despre Cristian Grigoraş (PD-L Direcţia Judeţeană pentru Tineret), Sorin Vasilescu (PSD ITM), Nicolae Schiau (PD-L Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale), Bianca Fărcaş (PSD DSP), Romi Cărmăzan (PD-L Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor), Ovidiu Moş (PSD IMM-uri şi Cooperaţie