Dacă nu s-a sfiit dl Severin să se lase corupt în inima Europei, se vor sfii vameşii şi poliţiştii de frontieră, la fruntariile acesteia, la mii de leghe distanţă?

N-o să mă apuc să-i fac portretul complet al dlui Severin, pentru că am făcut deja asta pe blogul meu, ba chiar am avut şi o mică discuţie cu Dorin Tudoran, legată de faptul dacă bruxelles-ul nostru este un „prost fără pereche", cum susţineam eu, sau nu. Tudoran credea că, dacă îi dăm şansa să fie „un prost", îi dăm şi o cale de ieşire, după principiul „am fost un dobitoc", lansat de Postelnicu în procesul intentat după căderea comunismului. Eu nu cred asta, pentru simplul motiv că Justiţia nu socoteşte prostia o circumstanţă atenuantă. De altfel, nici fostul demnitar comunist n-a scăpat de pedeapsă invocându-şi „dobitocia". Cât de inteligent este dl Severin se vede, de altfel, şi din energia cu care se cramponează de funcţie, în huiduielile unanime din hemiciclu, şi după ce cofăptaşii dumisale au părăsit cu coada între picioare Parlamentul European.

Însă nu „prostia" dlui Severin mă preocupă acum, ci un fapt nepus deocamdată în discuţie, dar care mi se pare un revelator perfect al nivelului şi tipului de corupţie băştinaş. Am urmărit de câteva ori imaginile surprinse de jurnaliştii englezi cu camera ascunsă şi ceea ce m-a şocat în primul rând a fost naturaleţea, firescul cu care dl Severin se comporta în calitatea dumisale de demnitar corupt. Dincolo de infatuarea structurală, evidentă şi în postura corpului, dl Severin discuta complet degajat, fără vreo angoasă vizibilă, detaliile „tehnice" ale actului de corupţie în care era parte - cum va proceda, cât va costa „consultanţa", cum se vor face plăţile etc! Ca să te comporţi atât de firesc, şi încă „în deplasare", trebuie fie să ai exerciţiu, fie să aparţii unei culturi în care corupţia este fapt cotidian la toate niveluri, fie amândouă. M