Pompierii sunt îngrijoraţi de pericolul izbucnirii incendiilor atât în biserici, cât şi în locuinţele prahovenilor, în perioada sărbătorilor de Paşte.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a demrata, deja, o serie de controale care vizează respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la lăcaşele de cult, precum şi la şi la cele destinate cazării persoanelor din incinta ansamblurilor mănăstireşti, din vecinătatea acestora, ori a pensiunilor turistice şi agroturistice.
Până în prezent, principalele probleme constatate au fost legate de expirarea valabilităţii stingătoarelor, improvizaţii ale instalaţiilor electrice şi neamenajarea corespunzătoare a spaţiilor pentru lumânări. Enoriaşii sunt sfătuiţi să nu utilizeze pentru lumânări sisteme de protecţie confecţionate din materiale combustibile, care se aprind uşor, hârtie sau folii de plastic, şi să pună lumânările aprinse doar în locurile special amenajate, la distanţe de siguranţă faţă de elementele combustibile.
De asemenea, pompierii atrag atenţia credincioşilor care vor ieşi în stradă în Noaptea de Înviere, să îndepărteze lumânările aprinse, de păr şi de obiectele combustibile, precum icoane sau coroane.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!