Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facebook s-ar putea muta pe o altă bursă

Publicat in Adevarul, joi 24 mai 2012 ·

După seria de probleme tehnice care a dezamăgit investitorii încă din prima zi de tranzacţionare a acţiunilor Facebook pe Nasdaq, New York Stock Exchange (NYSE) a profitat de ocazie şi a început să curteze din nou managementul reţelei de socializare.

O sursă apropiată discuţiilor a afirmat, pentru Reuters, că managementul Facebook a purtat convorbiri telefonice cu reprezentanţii NYSE Euronext, după ce operatorul bursier a înaintat o ofertă privind listarea reţelei de socializare la New York Stock Exchange. Propunerea presupune transferarea Facebook de pe Nasdaq la NYSE.

În schimb, reprezentanţii NYSE Euronext susţin că nu au purtat astfel de discuţii cu Facebook. „Nu au avut loc discuţii cu Facebook privind transferarea listării lor în urma evenimentelor de săptămâna trecută. Nu credem că o astfel de discuţie ar fi adecvată în acest moment", se arată într-un comunicat al celui mai mare operator bursier din lume.

Puţine restricţii pentru mutare

Dacă Facebook se va decide să se mute pe bursa rivală, experţii susţin că acest lucru nu va fi deloc complicat. „Nu este greu să-ţi muţi listarea", a declarat David Wield, fost vicepreşedinte Nasdaq. „Şi NYSE şi Nasdaq se ocupă cu astfel de mutări tot timpul", a completat Wield.

Wield a declarat pentru CNBC că, în prezent, sunt foarte puţine restricţii pentru a preveni astfel de mutări. NYSE a avut o regulă care făcea delistarea companiilor puţin mai dificilă, însă a renunţat la ea acum câţiva ani.

Nasdaq a suferit vinerea trecută o lovitură majoră când sistemele computerizate ale bursei au căzut din cauza numărului extrem de mare de cereri de acţiuni Facebook, fapt care a provocat o blocare a sistemului şi probleme semnificative cu tranzacţiile a 30 de milioane de acţiuni. Acţiunile Facebook au intrat la tranzacţionare cu un preţ de 38 de dolari pe titlu, însă acestea s-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 34 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 35 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 58 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°