Ministerul Educaţiei a transmis, miercuri, Inspectoratelor şcolare judeţene calendarul privind etapele prealabile introducerii semnelor distinctive în şcoli, în vederea aplicării prevederilor legii privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, act normativ emis de Parlament.
În intervalul 15 aprilie -15 mai vor avea loc discuţii pentru stabilirea, prin consens, a semnelor distinctive la nivelul unităţilor de învăţământ, de către Consiliul Reprezentativ al Elevilor, Consiliul Reprezentativ al Părinţilor, Consiliul Profesoral şi conducerea unităţii de învăţământ. În perioada 15 mai - 1 iunie, va fi luată decizia privind semnul distinctiv ales, aceasta fiind înregistrată în Regulamentul de Ordine Interioară al şcolii, la capitolul „Drepturile şi obligaţiile elevilor”.
Totodată, în perioada 1-15 iunie, părinţii şi elevii din şcoală vor fi informaţi în legătură cu decizia privind semnele distinctive ale unităţii de învăţământ şi cu termenul limită pentru conformare, respectiv 15 septembrie. Părinţii şi elevii din primul an al ciclului de şcolarizare vor fi informaţi în legătură cu decizia privind semnele distinctive ale unităţii de învăţământ în intervalul 1 iulie - 1 august, termenul limită de conformare fiind tot 15 septembrie. Potrivit conducerii MEdC, din 15 septembrie, adică odată cu începerea noului an de învăţământ 2007-2008, va intra în vigoare decizia de introducere a semnelor distinctive în toate unităţile şcolare.
La Şaguna, uniforma
s-a întors din 2003
„Uniforma nu mai reprezintă o problemă, ea fiind rezolvată prin consultarea comitetului reprezentativ al părinţilor, încă din 2003. Consider că uniforma reprezintă un simbol al apartenenţei elevului la o şcoală reprezentativă pentru învăţământul românesc. Elevii noştri şi-au ales încă din 2003 uniforma şcolară, care este formată din sacou bleumarin, cu ecusonul l