Teatrul Naţional „Radu Stanca“, Sibiu Lulu – o tragedie monstruoasă de Frank Wedekind Traducere de Victor Scoradeţ Regia: Silviu Purcărete Decor şi light design: Helmut Stürmer Costume: Lia Manţoc Muzica originală: Vasile Şirli Cu: Ofelia Popii, Cătălin Pătru, Doru Presecan, Constantin Chiriac, Mihai Coman, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Cristina Stoleriu, Dan Glasu, Gelu Potzolli, Diana Fufezan, Mariana Presecan, Pali Vecsei, Cristina Ragos, Eduard Pătraşcu, Maria Anuşcă, Ema Veţean, Codruţa Vasiu, Laura Călina, Raluca Ciobanu, Loredana Stranici Nu mai văzusem o montare cu Lulu din 1995, de la spectacolul lui Dragoş Galgoţiu de la Odeon. Era timpul pentru o nouă privire asupra acestui text frumos (două, de fapt: Spiritul pămîntului şi Cutia Pandorei), misterios, din care un regizor cu har poate scoate foarte mult. Silviu Purcărete a construit un spectacol rece, mai rece decît mi-aş fi dorit, cu prea puţină emoţie, dar, cu siguranţă, tot ce a făcut este justificabil prin text. Demonstraţia lui Purcărete – căci asta este, o demonstraţie – e organizată ca un fel de studiu de caz clinic în care spectatorilor-studenţi, aşezaţi în amfiteatrul special construit într-o hală industrială dezafectată, le sînt prezentate, în tablouri succesive, contigue, dar nu neapărat organic legate (cel puţin în prima parte), diferite faţete ale erotismului, ale sexualităţii şi ale patimii – mai ales feminine, dar nu numai. Păstrînd prologul în care dresorul o prezintă pe Lulu ca pe un şarpe ciudat, regizorul mizează de la început pe ambiguitate: amfiteatrul poate fi şi un circ, personajele pe care le vom vedea se iau şi nu se iau în serios etc. Contextul istoric este destul de fluid chiar în text, referinţele precise sînt mai degrabă caricaturale („La Paris a izbucnit revoluţia“, Lulu ucisă de Jack Spintecătorul), iar regizorul estompează aspectele de critică socială ale textul