Toate ţările europene sunt obligate să ofere informaţii necesare şi corecte asupra tuturor substanţelor chimice din compoziţia hranei aflate în comerţ Noile reguli adoptate de
Toate ţările europene sunt obligate să ofere informaţii necesare şi corecte asupra tuturor substanţelor chimice din compoziţia hranei aflate în comerţ
Noile reguli adoptate de Parlamentul European sunt asemănătoare cu cele aflate deja în vigoare, dar vor fi efectuate unele modificări de natură tehnică.
Substanţele, produsele şi amestecurile chimice, în timpul manipulării, transportului şi utilizării lor, reprezintă un real pericol pentru sănătatea oamenilor, cât şi pentru mediul înconjurător.
Indiferent de ţara din care provin, de vârstă sau de condiţia socială, locuitorii globului se confruntă zilnic cu produse periculoase, care au în compoziţia lor compuşi chimici sau pesticide, fără a fi corespunzător informaţi asupra riscurilor.
Tinerii şi persoanele cu un grad scăzut de educaţie sunt cei mai expuşi pericolului de a fi contaminaţi. Este necesar ca produsele de origine chimică, comercializate la nivel regional sau mondial, să facă obiectul unor programe naţionale, care, la rândul lor, să se armonizeze, din punct legislativ, la scară internaţională, în ceea ce priveşte etichetarea, menită să avertizeze asupra gradului de periculozitate a acestora.
Astfel, toate ţările sunt obligate să dispună de informaţiile necesare şi corecte asupra tuturor alimentelor sau obiectelor care au în compoziţia lor produse chimice periculoase, pe care le importă sau pe care le produc.
Legea veche nu era pentru toţi
Ţările sunt obligate să elaboreze un sistem prin care să controleze măsura în care acestea afectează mediul sau oamenii şi să asigure protecţia totală a tuturor celor care le manipulează sau a locurilor din natură în care sunt depozitate.
Ve