In judecarea si evaluarea literaturii aparute inainte de 1989, tendentiozitatea si ignoranta isi dau adeseori mâna. Scriitorii disidenti ori rezistenti sunt asimilati abuziv celor care au pactizat cu Sistemul, prin aceea ca si-au publicat cartile intr-un regim totalitar; iar curajul celor câtiva autori care au scris, negru pe alb, adevaruri neconvenabile liniei oficiale este numit, in derâdere, „cu voie de la politie".
Aceste judecati de valoare morala si estetica sunt facute, desigur, post festum, de catre analisti intransigenti care, cum nu riscau inainte de Revolutie nimic, nu o fac nici astazi, intr-un climat democratic si intr-un spatiu public unde toate opiniile (inclusiv cele mai bizare) pot fi exprimate liber. Pacat ca vocalizele de azi nu pot compensa lasitatile de ieri, acea tacere asurzitoare din anii ’80 despre care aminteste, cu o ironie plina de tristete, Octavian Paler.
Ma indoiesc ca exista foarte multi cititori ai romanului sau Un om norocos, o carte „cu probleme" aparuta la finele lui 1984 si devenita tinta a unei „dezbateri" sinomine cu o demascare. In prefata la aceasta a doua editie*, Mircea Iorgulescu evoca simulacrul de proces literar organizat la... Intreprinderea Mecanica de Utilaj Chimic si reflectat pe larg in saptamânalul Contemporanul, sub titlul edificator Creatia literara in fata „instantei" cititorilor. Exact ca in anii ’50, in epoca infloritoare a realismului socialist, cititori „indignati" isi aratau ferma dezaprobare fata de aparitia acestui roman „dusmanos", „nociv", „daunator pentru educatia tineretului". In schimb, articolele scrise in apararea lui Octavian Paler si trimise aceleiasi reviste de catre Alexandru Paleologu, Mircea Dinescu, Mircea Iorgulescu si Dana Dumitriu nu si-au gasit locul in paginile Contemporanului. Unicul protest care a putut fi mediatizat s-a facut auzit la Europa Libera, intr-o