Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de milioane de euro pentru lărgirea unui drum din zona Floreasca și Petricani. O mare parte din bani se duc în conturile unor oameni de afaceri

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 29 octombrie 2013 ·

Oameni de afaceri bogați, dar și editura unui ziar, figurează pe lista celor care urmează să fie despăgubiți de Municipalitate pentru a se putea lărgi soseaua Fabrica de Glucoză între Floreasca și Petricani. Aleșii generali ar putea aproba plata a milioane de euro sub formă de despăgubiri la sfârșitul acestei luni. Sursa: Răzvan Petrescu

Printre cei care urmează să fie expropriați și despăgubiți se află și Editura Adevărul S.A- care ar urma să primească peste 10,5 milioane de lei ca să cedeze 2.375 de metri pătrați, iar oamenii de afaceri: Ciorobea Adrian și Tanți Virginica Dumitrescu ar urma să încaseze peste 42 de milioane de lei, potrivit listei întocmită de Municipalitate și pe care edilul-șef al Capitalei o va propune spre aprobare aleșilor generali ai Capitalei pe data de 31 octombrie.

Adrian Ciorobea și Tanți Virginica au cumparat drepturile litigioase de la moștenitorii de drept ai unui teren de 9,3 hectare care se afla pe fundul Lacului Plumbuita și în Parcul Plumbuita. Fiindcă nu li s-a putut retroceda parcul și lacul, au primit în compensare un teren de aproape trei ori mai mare pe strada Fabrica de Glucoză, nr. 6-8, respectiv, 23,4 hectare, potrivit hotnews.ro. Punerea în posesie a fost facută de primarul interimar de la vremea respectivă, Răzvan Murgeanu, prin Dispoziția nr. 4.175 din 04.04.2005. O parte din acest teren este acum cumparat de Primărie.

Și omul de afaceri-Saadati Sohi Manochehr ar urma să încaseze peste 42 de milioane de lei pentru că cedează 8.796 de metri pătrați de teren.

În total, ar urma ca, din visteria Municipalității, să se plătească peste 120 de milioane de lei sub formă de despăgubiri pentru ca să se lărgească șoseaua Fabria de Glucoză, urmând ca Municipalitatea să devină proprietară peste 43.227 de metri pătrați de teren și peste clădiri cu o suprafață de 2.372 de metri pătrați.

Potrivit documentelor înt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 11 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 38 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°