Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Targul de carte pentru copii 'MiniLibri' va avea din acest an si editie de vara

Publicat in HotNews, vineri 31 mai 2013 ·

Târgul de carte destinat exclusiv copiilor, 'MiniLibri', va avea din acest an şi ediţie de vară, care se va desfăşura pe 8 şi 9 iunie la Muzeul 'Grigore Antipa'.

'Prin MiniLibri ne propunem să aducem în mod firesc copiii mai aproape de cărţi. Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională (CEDP) Step by Step acordă educaţiei timpurii, perioada cea mai spectaculoasă de dezvoltare a copilului, o importanţă foarte mare. În acest context, MiniLibri, primul târg de carte pentru copii organizat în România, vrea să aducă în atenţia publicului românesc importanţa lecturii începând de la vârstele cele mai mici. MiniLibri oferă atât copiilor, cât şi adulţilor o experienţă minunată, un loc unde mirajul poveştilor va deveni pentru două zile realitate', a spus organizatorul târgului Carmen Lică, informeaza Agerpres.

Pe de altă parte, şefa departamentului programe educaţionale de la 'Muzeul Grigore Antipa', Aurora Stănescu, a declarat, potrivit comunicatului citat, că o zi petrecută la 'Antipa', în expunerea permanentă a muzeului sau într-una dintre expoziţiile temporare, încheiată cu vizitarea unui târg de carte dedicat copiilor 'nu poate fi decât o modalitate de a-i încuraja pe cei mici să folosească informaţiile legate de lumea înconjurătoare'.

Târgul va fi deschis între orele 10,00-19,00, iar intrarea va fi liberă.

Iubitorii de lectură vor putea să aleagă cele mai frumoase cărţi pentru copii la preţuri reduse cu până la 35%, softuri educaţionale şi e-readere.

Potrivit organizatorilor, copiii vor fi aşteptaţi cu multe surprize: jocuri, concursuri amuzante şi multe cadouri.

De asemenea, cei mici sunt invitaţi să participe la atelierele organizate de Clubul şoriceilor de bibliotecă - activităţi de scris, interpretare şi ilustrare poveşti, precum şi la ateliere de teatru interactiv.

În plus, cei care

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 24 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 47 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°