Cercetătorii europeni au descoperit că gheaţa din mai multe locuri antarctice arată cum a fost clima în urmă cu sute de ani. O echipă de specialişti din zece ţări europene a primit de Cercetătorii europeni au descoperit că gheaţa din mai multe locuri antarctice arată cum a fost clima în urmă cu sute de ani.
O echipă de specialişti din zece ţări europene a primit de curând premiul "Descartes", acordat de Comisia Europeană, pentru descoperirile privind schimbările climatice. Oamenii de ştiinţă au studiat cuburile de gheaţă, extrase de la o adâncime de 3.000 de metri, din Antarctica, şi au văzut că încălzirea planetei de acum 800.000 de ani era mult mai lentă decât cea din prezent.
Cercetările au început în urmă cu 15 ani, când a luat naştere Proiectul European pentru cercetarea gheţii din Antarctica. Atunci a făcut prima expediţie în Antarctica. La început, oamenii de ştiinţă s-au limitat să cerceteze schimbările climei din urmă cu 125.000-145.000 de ani, crezând că gheaţa poate furniza informaţii relevante numai din acea perioadă. "Studiind cuburile de gheaţă, ne-am dat seama că putem să reconstituim temperatura, rata precipitaţiilor, compoziţia atmosferică, iar raportul dintre oxigen şi azot să-l folosim ca referinţă pentru eşantioanele studiate de noi", ne-a spus Hubertus Fischer, director de proiect şi cercetător la Institutul Polar "Alfred Wegener" din Germania.
Forarea gheţii s-a făcut numai vara
El arată că, după ce oamenii din echipa lui au forjat în adâncime, şi-au dat seama că formaţiunile de gheaţă pot dezvălui mult mai multe informaţii despre clima din urmă cu milioane de ani. Aşa că au început să studieze alte două sectoare: "Dome C", situat în Oceanul Indian, şi "Dronning Maud Land" din Oceanul Atlantic. "Mediul de acolo ne era străin şi foarte ostil. Am putut să forăm numai în timpul celor trei luni de vară anta