Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Copilărie fără tutun”: Preșcolarii din Alba Iulia află care sunt efectele negative ale fumatului

Publicat in Alba24, joi 25 octombrie 2012 ·

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba implementează în perioada octombrie 2012 – iunie 2013, proiectul „Copilărie fără tutun”, adresat copiilor de vârstă preşcolară din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 11, Grădiniţei cu Program Normal nr. 16 şi Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 13 din municipiul Alba Iulia.

Obiectivele proiectului sunt informarea preşcolarilor despre efectele negative ale consumului de tutun asupra sănătăţii în general şi informarea părinţilor cu privire la riscurile la care sunt supuşi consumatorii de tutun şi efectele nocive pe care fumatul pasiv poate să le aibă asupra copiilor. Astfel vor avea loc întâlniri interactive cu copiii şi cu părinţii acestora pe toată durata desfăşurării proiectului.

Copilul fumează pasiv când se află într-o încăpere în care se fumează sau stă chiar şi în aer liber în preajma unei persoane fumătoare şi inspiră atât fumul expirat de către fumător, cât şi fumul provenit de la ţigara aprinsă. Două treimi din fumul emanat dintr-o ţigară aprinsă nu sunt inhalate de fumător, ci sunt eliberate în atmosferă şi contaminează aerul. Astfel, fumul de ţigară ambiant conţine de 2 ori mai multă nicotină şi gudron şi de 5 ori mai mult monoxid de carbon decât fumul inhalat de fumător. Dintre efectele fumatului pasiv la copii, menţionăm afecţiuni ale căilor respiratorii, alergiile, astmul, infecţii ale urechii, afecţiuni ale plămânilor şi ale inimii.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=136959

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba implementează în perioada octombrie 2012 – iunie 2013, proiectul „Copilărie fără tutun”, adresat copiilor de vârstă preşcolară din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 11, Grădiniţei cu Program Normal nr. 16 şi Grădiniţei

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 5 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°