Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul „Francesca” a cucerit şi inimile londonezilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 mai 2010 ·

Regizorul Bobby Păunescu a primit, la sfârşitul săptămânii trecute, premiul pentru cel mai bun debut internaţional la Festivalul de Film East End din Londra, pentru lungmetrajul „Francesca”.

Cincizeci de lungmetraje, şaptezeci de scurtmetraje şi o săptămână de festin cinematografic. Plus un nou premiu pentru „marele ecran” românesc, adus de filmul de debut al regizorului Bobby Păunescu, „Francesca”. Acestea ar fi, în sumar, ingredientele recent încheiatului East End, festivalul londonez de film ajuns la o cifra rotundă: cea de-a zecea ediţie.

Bobby Păunescu a primit unul dintre cele şase premii ale evenimentului, acordat celui mai bun debut internaţional, într-o competiţie în care au mai intrat alte nouă producţii din Franţa, Polonia sau Ungaria. Festivitatea de premiere a avut loc vineri, la Galeria Whitechapel, una dintre cele mai prestigioase galerii de artă britanice.

Premiul câştigat de „Francesca” îl aduce pe Bobby Păunescu în postura de regizor- în- rezidenţă al festivalului din 2011, urmând ca, anul viitor, East End să aibă şi un focus pe cinematografia română. Pelicula lui Păunescu nu e la primul test critic, iar East End-ul nu vine decât să completeze lista premiilor câştigate de „Francesca”.

Filmul a mai primit premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Gijon, din 2009. În plus, a câştigat, la începutul lui noiembrie 2009, trei premii la Bursa Silk Road Film Festival din Turcia: cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă - Monica Bârlădeanu - şi FIPRESCI. Pelicula a fost prezentată, în februarie, şi la Festivalul Internaţional Jameson de la Dublin, cel mai mare eveniment din Irlanda dedicat artei cinematografice.

DEBUT CU SCANDAL

Alessandra, învinsă de Francesca

Filmul “Francesca” o are pe Monica Bârlădeanu în rolul titular şi spune povestea unei educatoare car

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 28 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 54 minute
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 45 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°