Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta: Felix Alexa

Publicat in Jurnalul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Nu i-a plăcut niciodată să aştepte şi crede că pentru binele teatrului românesc noua generaţie trebuie să se impună. A fost mereu împotriva oricăror compromisuri artistice, pentru că toate se răzbună mai devreme sau mai târziu. Regizorul Felix Alexa s-a conectat întotdeauna la nevoia spectatorului de a descoperi la teatru ceea ce nu poate găsi în altă parte. La 18 noiembrie, Felix Alexa îşi sărbătoreşte ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!

“A fost un an fast pentru mine. Am avut premiera cu «Livada de vişini» la Teatrul Naţional din Bucureşti, spectacol care se joacă de atunci cu sălile arhipline. S-a jucat şi la Festivalul Naţional de Teatru. La «Livada de vişini» am avut norocul unei distribuţii extraordinare, Maia Morgenstern, Mircea Albulescu, Marius Manole, Irina Movilă, Ana Ciontea, Şerban Ionescu. Acum pregătesc o nouă premieră, la sfârşitul lui noiembrie, la Teatrul Evreiesc de Stat cu Maia Morgenstern în rolul principal. Sunt însă nemulţumit de cum a început să funcţioneze ca sistem teatrul românesc în general. Actorii au început să fie din ce în ce mai puţin preocupaţi de actul artistic şi mai mult de cum să facă rost de bani. Pe de o parte, înţeleg, pentru că într-adevăr s-a ajuns la o situaţie delicată din punctul acesta de vedere în teatru. Pe de altă parte, nu pot să accept să lase teatrul pe ultimul plan.

"Nu trebuie să cedăm niciodată" Felix Alexa Pregătesc premiera de la Teatrul Evreiesc, «Tragedie dentară» de Jean Claude Grumberg, care a luat Premiul Moliere pentru această piesă. De ziua mea o să am repetiţii la teatru, o serbez împreună cu echipa.

Mă bucur că s-a reluat stagiunea, am opt spectacole care se joacă în mai multe teatre din Bucureşti, la Naţional, trei, la Metropolis, unul, la Bulandra, două, la Evreiesc, două. Toate cu sălile arhipline, lucru care mă bucură. Îmi dă speranţe că public exis

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 46 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 46 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 8 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 28 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°