Neymar, atacantul lui FC Santos, a fost atât de încântat de jocul Barcelonei în finala Campionatului Mondial al cluburilor încât i-a cerut la final antrenorului Pep Guardiola să-l aducă la gruparea catalană.
Potrivit cotidianului Marca, citat de Agerpres, Neymar l-a felicitat pe Guardiola la finalul meciului câştigat cu 4-0 de campioana Spaniei şi a Europei, spunându-i: ‘Ia-mă la Barca!’. Dacă înaintea finalei de la Yokohama se ştia că starul brazilian este fan al grupării ‘blaugrana’, după meci singurul lucru pe care şi-l doreşte este să joace pentru Barcelona, adaugă ziarul citat.
‘Barca este o maşină. Este o echipă fantastică şi ne-a dat o lecţie de fotbal. Am văzut la lucru cei mai buni doi jucători ai lumii: Messi şi Xavi. Patru goluri înseamnă mult, iar noi nu am putut face altceva decât să învăţăm’, a declarat Neymar după meci.
Potrivit ziarului brazilian Folha, noul contract încheiat de Neymar cu FC Santos pe 9 noiembrie, care se întinde până în 2014, nu ar fi fost înregistrat la Federaţia braziliană de fotbal în termen de 30 de zile de la semnare şi, deci, nu ar mai fi valabil. Dacă informaţia se confirmă, atacantul se va putea transfera din vară la o altă echipă, printre grupările interesate de serviciile lui Neymar numărându-se şi rivala catalanilor, Real Madrid.
Neymar, atacantul lui FC Santos, a fost atât de încântat de jocul Barcelonei în finala Campionatului Mondial al cluburilor încât i-a cerut la final antrenorului Pep Guardiola să-l aducă la gruparea catalană.
Potrivit cotidianului Marca, citat de Agerpres, Neymar l-a felicitat pe Guardiola la finalul meciului câştigat cu 4-0 de campioana Spaniei şi a Europei, spunându-i: ‘Ia-mă la Barca!’. Dacă înaintea finalei de la Yokohama se ştia că starul brazilian este fan al grupării ‘blaugrana’, după meci singurul lucru pe care şi-l doreşte este să joace pentru Ba