Nu-i exclus ca românului cu capul pe umeri să-i fi ajuns miile de crime, violuri şi furăciuni servite de presă.

Am ezitat câteva ore să mă apuc de scris, întrebându-mă dacă se face să ignor „cestiunile arzătoare la ordinea zilii", cum ar zice ne-muritorul Trahanache, pentru a vă propune un altfel de subiect. Unul în care nu e vorba nici despre ultimele mişcări de pe scena noastră politică, nici despre deriva economiei mondiale, nici despre chiloţărelile aşa-ziselor vedete, nici despre te miri ce fapte de vitejie ale infractorilor.

Am ezitat, spun, întrucât orice jurnalist are reflexul de-a se gândi încă de la prima idee care-i vine în minte dacă publicul va gusta ceea ce urmează să iasă din vârful peniţei. E o grijă care ne face, de multe ori, să preferăm o poveste şocantă unei veşti bune, un personaj controversat unui om cumsecade şi, în general, să criticăm decât să lăudăm. Căci, nu-i aşa, la şcolile de jurnalism se învaţă, de când lumea, că „good news is no news"! Aşa s-ar explica de ce presa noastră cea de toate zilele abundă în „scandal, sex, sânge", după cum o descria recent marele gazetar Cristian Ţopescu.

Alţii cred că, dimpotrivă, suspomenita regulă începe să dea rateuri în România. Colegul Ion M. Ioniţă observa deunăzi că, la câte fapte rele se petrec la noi, nici măcar ştirile negative nu mai fac audienţa de altădată. Aşa o fi, habar n-am dacă afirmaţia se susţine în cifre, dar nu-i exclus ca românului cu capul pe umeri să-i fi ajuns miile de crime, violuri şi furăciuni servite de presă în două decenii de libertate de exprimare.

Am sărit însă la concluzii şi n-am apucat să vă împărtăşesc întâmplarea care mi-a provocat aceste consideraţii. Sâmbătă, la invitaţia unui bun prieten, am participat la o degustare de vinuri în comuna prahoveană Ceptura. Gazda evenimentului, un domn a cărui biografie aveam s-o aflu mai târziu, ne-a prezentat