Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Novak Armatovic! Ei sunt oamenii care au avut un rol esenţial în transformarea lui Djokovic! Cum a fost "construit" campionul de la Melbourne

Publicat in Pro Sport, marți 29 ianuarie 2013 ·

Când un sportiv se află la maturitatea profesională, oamenii care-şi arogă meritele apar ca taximetriştii după ploaie. E valabil în orice sport. De pe toate meridianele. În sporturile individuale, numelor propulsorilor de vedete încap pe un colţ de pagină A4. Unii îi acompaniază toată cariera, alţii renunţă când nu mai au soluţii. În câteva rânduri, ProSport îi va menţiona pe cei care au avut un aport uluitor în ascensiunea unuia dintre cei mai buni sportivi ai lumii. Un tenismen. Cel mai bun. Vârful de sabie al unei mini-armate structurate fără greşeală: un fizioterapeut, un partener de antrenament, un instructor de fitness şi mai ales un antrenor, slovacul Marjan Vajda, cel care nu numai că i-a cizelat tehnica, dar l-a şi întărit mental: "La Roland Garros, în 2010, era pe trei în lume şi conducea meciul din sferturi cu Melzer (n.r. - 27 ATP) cu 2-0 la seturi. A pierdut şi totul a ţinut strict de psihic. Mereu voia să devină lider şi tot mă întreba: «Când, când, când?» şi i-am răspuns: «Trebuie să ai răbdare şi trebuie să-ţi îmbunătăţeşti mai multe puncte. Când vei reuşi asta şi le vei pune pe toate cap la cap, atunci vei deveni invincibil»", rememorează Vajda. Traiectoria ulterioară o cunoaşteţi. Nu-i ştiţi însă pe oamenii care l-au făcut number one.

Când un sportiv se află la maturitatea profesională, oamenii care-şi arogă meritele apar ca taximetriştii după ploaie. E valabil în orice sport. De pe toate meridianele. În sporturile individuale, numelor propulsorilor de vedete încap pe un colţ de pagină A4. Unii îi acompaniază toată cariera, alţii renunţă când nu mai au soluţii. În câteva rânduri, ProSport îi va menţiona pe cei care au avut un aport uluitor în ascensiunea unuia dintre cei mai buni sportivi ai lumii. Un tenismen. Cel mai bun. Vârful de sabie al unei mini-armate structurate fără greşeală: un fizioterapeu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 28 minute
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Care este CAUZA surpării drumului din Slănic / Marcel CIOLACU: S-a făcut un drum peste o mină

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a fost la curent în permanență cu privire la situația de la Slănic, județul Prahova, unde terenul s-a tasat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Întrebat vineri de jurnaliști despre acest subiect, șef

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum o ora
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Ciolacu: Am spus şi în Qatar, şi la Abu Dhabi şi o spun - Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

News.ro acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul

Final de telenovelă pe Bega. Elisabeta Lipă a agreat soluția pentru mutarea secției de canotaj a CSM Timișoara

Adevarul acum 51 minute
Demolarea unei baze de canotaj de pe malurile Begăi a stârnit multe discuții în Timișoara. Sportivii, care au primit un spațiu temporar, au fost folosiți de politicieni în campanile lor electorale împotriva actualei administrații.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°