Patronul Stelei susține că atacantul muntenegrean Stefan Nikolici a ajuns într-o stare avansată de ebrietate după un concurs pe care l-a făcut cu mijlocașul Cristi Tănase. Sursa: VLAD STĂNESCU
Mai mulți jucători ai Stelei, însoțiți de managerul Mihai Stoica, și-au făcut de cap sâmbătă noapte, într-un club din București. Fundașul Gabi Matei și atacantul Stefan Nikolici au sărit calul și au ajuns dimineața, la plecare, în situația de a vomita, din pricina cantității mari de băutură pe care au consumat-o.
Gigi Becali, patronul grupării „roș-albastre”, susține că ar fi închis ochii la isprava celor doi jucători, dacă antrenorul Laurențiu Reghecampf n-ar fi cerut sancționarea lor. Fostul oier a mai precizat că Nikolici a ajuns într-o stare avansată de ebrietate după un pariu făcut cu mijlocașul Cristi Tănase.
„Tănase e nebun, bea cât un taur! Ăla i-a îmbătat pe toți, bea cât patru inși! S-a luat Tănase la harță cu Nikolici, care bea mai mult. L-a îmbătat pe Nikolici până l-a făcut țăndări, l-a băgat sub masă.
Ei s-au făcut de râs în fața tuturor, nu mai trebuie să-i iert eu. Eu nu am vrut să-i pedepsesc, dar dacă „tata Reghe” vrea așa, nu am ce să fac. Reghe a zis să le dăm pedeapsa maximă. Lui Matei mi-a zis să-i iau prima de calificare, iar lui Nikolici - între 25.000 și 30.000 de euro”, a comentat astăzi Gigi Becali.