Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eminescu - un reper în gazetărie şi în cultura naţională

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

* aceasta a fost concluzia manifestărilor dedicate lui Eminescu la 163 de ani de la naştere

Ieri, Muzeul Brăilei a găzduit o manifestare dedicată Zilei Culturii naţionale şi împlinirii a 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Moderatorul întâlnirii, directorul Muzeului Brăilei, prof. univ. dr. Ionel Cândea, a precizat că Mihai Eminescu este un reper în gazetărie dar şi în cultura naţională, că este absolut necesar ca tânăra generaţie să cunoască elementele esenţiale ale trecutului.

Manifestările au fost inaugurate de vernisajul expoziţiei realizate cu obiecte de la Muzeul Literaturii Române din Iaşi, expoziţie coordonată de muzeografii Oana Melinte şi Corina Ierimiţă. "Am adus un omagiu celui care a fost Mihai Eminescu. Vizitatorii nu trebuie decât să dea frâu liber imaginaţiei şi să pătrundă în lumea lui Eminescu şi a Veronicăi. În fruntea expoziţiei tronează costumele personajelor care au jucat în spectacolul de la sala din Iaşi. Alături am adus şi operele lui Eminescu, care pun în valoare personalitatea marelui poet", a explicat Oana Melinte.

A urmat apoi o conferinţă susţinută de Valeriu Coşereanu despre gazetăria lui Mihai Eminescu, în care cunoscutul specialist a vorbit despre actualitatea şi frumuseţea operei publicisticii eminesciene. Alocuţiunea sa a avut drept motto o frază scrisă chiar de marele poet: "Nu vă prefaceţi a vă supăra pe ceea ce zicem, supăraţi-vă mai bine pe ceea ce se întâmplă pe realitate!".

"Eminescu a pus bazele gazetăriei clasice. Foarte adesea Eminescu citea un manual, tratate în legătură cu ce avea să scrie şi apoi scria 10 rânduri cu multă consistenţă. Bun cunoscător al trecutului, el susţinea că viitorul trebuie să dezvolte ce are mai bun trecutul. Rolul funcţionărimii este surprins de gazetar cu o claritate indubitabilă. Eminescu subliniază

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum o ora
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 2 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 2 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 11 minute
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 3 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°