Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de români aşteptaţi la Muntele Găina

Publicat in Jurnalul, vineri 20 iulie 2012 ·

Mii de oameni sunt aşteptaţi la acest sfârşit de săptămână la „Târgul de Fete” de pe MunteleGăina, cea mai cunoscută şi cea mai veche manifestare populară din Transilvania, eveniment desfăşurat la o altitudine de aproape 1.470 de metri, pe un platou situat la întretăierea judeţelor Alba, Arad şi Hunedoara. La „Târgul de Fete” atestat documentar încă din 1816, a venit, în 1852, chiar împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, al cărui principe era. Împăratul, aflat în drum spre Sibiu, a fost întâmpinat de Ioan Axente Sever, după cum arată Ion Rusu Abrudeanu în cartea sa „Moţii. Calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit”. Câteva decenii mai târziu, după primul război mondial, la Târg a fost prezent şi primul-ministru Ionel I.C. Brătianu (cel care a condus cinci guverne al României), pentru vizita acestuia fiind amenajată, pentru prima dată, şi o tabără de corturi. Lui i-a urmat, în 1924, şi regele Ferdinand. După 1990, autorităţile judeţene din Alba au recurs la aceeaşi metodă, realizând cu ajutorul armatei tabere de corturi militare, în care turiştii şi invitaţii oficiali se puteau caza în cele două zile ale „Târgului de Fete”, desfăşurat în cel mai apropiat sfârşit de săptămână de sărbătoarea Sfântului Ilie. După retragerea Armatei din organizarea manifestării, în urmă cu patru ani, numărul corturilor amplasate pe munte a fost redus mult. Originea „Târgului de fete” de pe MunteleGăina trebuie căutată în urmă cu sute de ani. Istoricii susţin că apariţia lui s-a datorat necesităţii de comunicare între oamenii acestor locuri ce trăiau în aşezările izolate şi risipite din Munţii Apuseni. „Târgul” a facilitat nu numai relaţii economice între locuitorii de pe Văile Arieşului şi Crişurilor, ci şi relaţii matrimoniale. Astfel se înfiripau idile, care, uneori, se finalizau cu cereri în căsătorie. Fetele nu se cumpărau, ci se luau. Legenda spune

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum 42 minute
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 8 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 6 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 9 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Franţa afirmă că „sprijină CPI” în decizia sa de a cere mandate de arestare pentru Israel şi liderii Hamas

News.ro acum o ora
Franţa a declarat luni târziu că susţine independenţa Curţii Penale Internaţionale, al cărei procuror a cerut mandate de arestare pentru lideri din Israel, inclusiv pentru premierul Benjamin Netanyahu, şi pentru mişcarea islamistă Hamas, potrivit Fr

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Bistriţa: Bărbat găsit mort într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 52 de ani din Bistriţa a fost găsit mort, luni, într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil dn municipiu. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 10 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 10 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 9 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°