Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au prins gustul luxului pe două roţi

Publicat in Capital, duminică 17 iulie 2011 ·

În plină criză, piața bicicletelor se dezvoltă rapid, românii cu venituri medii și ridicate cheltuind între 500 de euro și 5.000 de euro pentru o bicicletă.

În sezon, pe străzile din România circulă câteva mii de bicicliști, persoane care au renunțat la mașină pentru mijloace de locomoție mai prietenoase cu sănătatea lor, dar şi cu mediul. Normal, bicicletele sunt şi mult mai ieftine decât automobilele. Însă doar la prima vedere, deoarece există și un segment premium ce ţinteşte acei clienţi care cumpără biciclete scumpe, ca o mărturie a statutului social.

„O parte dintre cei care le achiziționează nu sunt foarte pasionați de biciclete, însă sunt conștienți că trebuie să facă mișcare. Ei vor o garanție a calității și o recunoaștere a statutului lor social“, spune fondatorul asociației „Bate Șaua să priceapă iapa“, George Culda, cunoscut sub numele de GeoBateȘaua. „De asemenea, cei care participă la competiții, de două-trei ori pe an, urmăresc să aibă rezultate bune, cumpără biciclete scumpe pentru că sunt performante“, adaugă acesta.

Mai exact, în 2010, s-au vândut în România biciclete care costau și peste 8.000 de euro, dar și de 6.000 - 4.000 de euro, prețuri la care se puteau achiziționa lejer mașini second-hand precum Volkswagen Polo, Opel Astra (an de fabricație 2006) sau Citroën C1 (versiunea 2008). România pare mai degrabă sensibilă la modă şi la ce spun cei din jur decât la utilitatea unui produs.

Ce preferă românul

Potrivit celor din industrie, piața bicicletelor crește de la an la an, pentru că fenomenul se amplifică foarte repede, se deschid magazine în țară, iar celor deja existente le crește numărul de clienți. „Sunt importatori care au crescut și cu 50% în 2010, deși își făcuseră planul să vândă doar un anumit număr de biciclete“, dezvăluie Culda.

„Anul de criză este benefic, pentru c

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°