Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, s-a întâlnit joi cu cei 26 de stagiari (masteranzi şi absolvenţi ai unor universităţi de prestigiu din ţară şi din străinătate) care îşi desfăşoară activitatea, prin intermediul programului guvernamental Internship@Gov.ro, la Cancelaria primului ministru şi la Secretariatul General al Guvernului, informează un comunicat de presă remis Agerpres.
Programul guvernamental Internship@Gov.ro are drept misiune formarea unui “corp de elită”, alcătuit din studenţi şi tineri absolvenţi cu potenţial, în vederea îmbunătăţirii calităţii actului de guvernare. În final, stagiarii sunt repartizaţi în cadrul departamentelor sau serviciilor care i-au selectat. Fiecare stagiar se află sub responsabilitatea unui îndrumător”, mai arată comunicatul de presă.