Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa lui Rocky Balboa, scoasă la vânzare. Ce preţ are

Publicat in Gandul, sâmbătă 16 martie 2013 ·

Casa pe care personajul Rocky Balboa, interpretat de Sylvester Stallone, şi-a "cumpărat-o" în cel de-al doilea film al francizei de succes "Rocky", situată în sudul oraşului american Philadelphia, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 139.000 de dolari, informează dailymail.co.uk.

Este vorba de casa pe care pugilistul Rocky Balboa o "cumpără" la finalul filmului "Rocky II" (1979), din câştigurile obţinute în urma meciurilor disputate. Aici, personajul Rocky se mută după ce s-a căsătorit cu iubita sa, Adrian, interpretată de actriţa Talia Shire.

Mare parte din faţada casei arată la fel ca în perioada în care au avut loc filmările şi, de altfel, mulţi fani ai lui Rocky vin să facă poze în faţa locuinţei, care are trei dormitoare şi o terasă.

Casa a fost utilizată doar pentru filmările la exterior, interiorul acesteia neapărând în film.

În 2006, Sylvester Stallone a lansat "Rocky Balboa", a şasea parte a seriei "Rocky", la 16 ani după partea a cincea. Producţia MGM, cu un buget de 24 de milioane de dolari, a avut încasări de 156 de milioane de dolari. Stallone a fost nominalizat la Oscar pentru rolul din primul film al seriei, "Rocky" (1976), care a obţinut trei premii ale Academiei americane, pentru cel mai bun lungmetraj, cel mai bun montaj şi cel mai bun regizor (John G. Avildsen). În total, primul film al seriei a fost nominalizat la 10 premii Oscar. Ulterior, "Rocky 3" (1982) a mai obţinut o nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun cântec.

Actorul, regizorul şi producătorul de film Sylvester Stallone a devenit cunoscut cu roluri în pelicule de acţiune precum cele din seriile "Rocky" şi "Rambo". În anii '80, "Sly", aşa cum este numit în presă, a fost unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood. În 2010, el a lansat o nouă franciză de succes, "Eroi de sacrificiu/ The Expendables", în care a reuşit să adune cei mai ce

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 55 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 44 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°