Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preda îl taxează pe Predoiu: "Reconstrucţia PDL nu poate fi bazată pe oportunism"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 iulie 2013 ·

Cristian Preda spune că primirea lui Cătălin Predoiu în PDL, în ziua în care el a fost suspendat din partid, este doar un calcul de imagine. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Pentru ca suspendarea europarlamentarului Cristian Preda din PDL să aibă cât mai puţin ecou, conducerea democrat-liberalilor a decis s-o eclipseze prin cooptarea în partid a lui Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, direct pe o funcţie de prim-vicepreşedinte înfiinţată special pentru el.

Preda a fost suspendat sâmbătă de Consiliul Naţional de Coordonare al PDL, pentru şase luni. Decizia a fost luată cu 345 voturi pentru şi 182 împotrivă. PDL a construit strategic toată şedinţa în jurul primirii lui Predoiu, care a şi luat cuvântul în mai multe rânduri.

Deşi iniţial declara că, dacă va fi suspendat din partid va decide să-l părărească de tot, Preda pare că se mai gândeşte. „Am fost foarte plăcut surprins de cele 182 de voturi pe care le-am primit pentru susţinerea mea, mai ales că nu am făcut campanie, şi apreciez susţinerea care a venit în mod direct de la colegii de la baza partidului, dar şi de la cei din afara partidului. Toate astea îţi dau de gândit”, a afirmat ieri Preda, pentru EVZ. Acesta a adăugat că va reflecta asupra drumului pe care trebuie să-l urmeze.

Predoiu a testat întâi Mişcarea Populară

Preda a calificat ca pe o operaţiune de imagine cooptarea lui Predoiu în PDL exact în ziua suspendării sale. „Este doar o operaţiune de comunicare. Nu pot să nu remarc că până acum câteva zile (Predoiu - n.r.) spunea că toate partidele sunt compromise. Personal îl respect pe dl. Predoiu, dar nu cred că încurajarea oportunismului politic reprezintă şansa revigorării politice. Reconstrucţia nu poate fi bazată pe oportunism şi pe un calcul fără substanţă”, a punctat europarlamentarul PDL pentru EVZ. Cristian Preda a mai spus că un astfel de demers nu are substanţă şi că reprezi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

Ziua Constanta acum 19 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor ap

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 30 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 28 minute
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°