Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galati: Gheorghe Nebunul s-a mutat la cofetărie

Publicat in Adevarul, duminică 23 august 2009 ·

De câteva luni, în curtea fostei cofetării din complexul din Ţiglina 1, mănâncă, doarme şi face baie Gheorghe Suciu, cunoscut de cei care au afaceri în zonă după porecla „Gheorghe Nebunu”

La o plimbare prin complexul comercial din Ţiglina I, nu ai cum să nu observi un pat jegos aruncat în colţul curţii fostei cofetării din zonă. Am încercat să dăm de cel ce îşi odihneşte oasele pe respectivul obiect de mobilier. Lucru deloc simplu de altfel. Umblând din magazin, în magazin şi din tarabă, în tarabă, am aflat că pe locatar îl cheamă Gheorghe şi în fiecare noapte doarme în patul cu pricina. „E un om liniştit, nu face scandal, doarme acolo împreună cu căţeii lui. Nu face niciun rău nimănui” , a spus vânzătoarea de la un magazin din zonă. O altă femeie a spus că, într-adevăr, omul nu face scandal, dar, pe de altă parte, faptul că aduce tot felul de vechituri şi îşi face nevoile pe unde apucă le crează celor care trec sau muncesc prin zonă un real disconfort. De altfel, din câte se pare, au fost făcute mai multe reclamaţii către Primărie asupra faptului că fosta cofetărie s-a transformat  într-un adevărat focar de infecţie.

La prânz, rezemat de gard

Pe Gheorghe „Nebunul” l-am găsit rezemat de un gard, tot în zona complexului Ţiglina, luându-şi prânzul alături de cei mai buni prieteni ai săi, căţeii Lassie şi Spartacus. Când ne-am apropiat ne-a salutat politicos şi s-a prezentat: „Mă numesc Gheorghe Suciu şi sunt născut pe  1 februarie 1957. Vă rog frumos să mă lăsaţi să-mi termin ciorba de burtă, şi apoi stăm de vorbă”. După câteva minute,   Suciu ne-a condus în „casa” sa.

„Stau aici de maxim 60 de zile. Am primit de la cineva 50 de lei, ca să păzesc locul acesta, şi de atunci dorm aici cu Lassie şi cu Spartacus”.  

Omul spune că este însurat, dar că, în urmă cu vreo 11-12 ani, a venit pe jos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°