Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O treime din FNI-isti trebuie sa-si mai primeasca banii

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 17 decembrie 2001 ·

•Acestia au de ridicat de la BCR circa 580 milioane de lei

Banca Comerciala Romana va restitui in zilele urmatoare pana la zece milioane de lei la inca 104 investitori ai Fondului National de Investitii. Pentru a putea primi acesti bani, venitul mediu lunar pe familie nu trebuie sa depaseasca valoarea de un milion de lei. Persoanele care au indeplinit aceasta conditie au avut posibilitatea sa depuna la Banca Comerciala Romana, pana pe 12 septembrie, cererea prin care solicita despagubirea, precum si documentatia necesara. Pana acum, 231 de ieseni din cei 335 de investitori ieseni care vor beneficia de aceasta despagubire au intrat deja in posesia banilor. Sumele pe care banca le-a acordat FNI-stilor pana acum se ridica la 1,7 miliarde lei, iar in perioada urmatoare cei 104 investitori vor ridica 580 de milioane de lei. "Despagubirea se efectueaza in ordinea in care au fost depuse dosarele. Prin urmare, cei care au primit deja banii au fost cei care au depus documentatia pana in august. Operatiunea de despagubire se preconiza a se finaliza la sfarsitul lunii decembrie, insa au existat unele intarzieri din partea AVAB, iar in plus, nu toate persoanele au venit la datele la care au fost programate", a declarat directorul Bancii Comerciale Romane, Laurentiu Astefanei. Desi circa 230 de investitori ieseni ai FNI au primit o mica parte din banii investiti, restul continua sa sustina ca "prin acordarea sumei de zece milioane de lei investitorilor care au un venit lunar de un milion de lei pe familie, guvernantii considera ca au rezolvat problema FNI, insa aceasta divizare dupa criteriul veniturilor este discriminatorie si arbitrara".

Investitorii ieseni la Fondul National de Investitii doresc ca restituirea banilor investiti sa se faca la o dobanda medie, capabila sa acopere macar rata inflatiei, banii sa fie dati in doua, trei sau chiar patru etap

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 41 minute
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea?

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa în continuare ușor sub normalul climatologic, în

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum o ora
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 2 ore
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 12 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°