Războiul dintre Adrian Mititelu şi Victor Piţurcă cunoaşte noietape zilnic, iar duelul dintre cei doi olteni a atins cote înalteîn fotbalul românesc. Conform unor surse apropiate preşedinteluiFRF, Mircea Sandu a reacţionat dur la tentativa tandemului VictorPiţurcă - Mitică Dragomir de a-i declara pe Găman şi Bărboianuliberi, lucru care l-a făcut pe "Corleone" să se mai gândească.Urmarea? Comisia pentru soluţionarea litigiilor este tentată săamâne şi marţi decizia în privinţa situaţiei celor doi.
Oferta de trei milioane de euro venită pe adresa Craiovei dinpartea lui Dnepr pentru Valerică Găman a agitat şi mai multspiritele între Piţurcă şi Mititelu, care vor să-şi aconteze potulcel mare din vânzarea fostului căpitan din Bănie. Conform unorsurse din cadrul clubului oltean, oferta din Ucraina a venit înmomentul în care s-a declanşat scandalul dintre cele douăpărţi.
Aşa că, în acest moment, patronul aşteaptă decizia favorabilă de laLPF pentru a da curs ofertei de la Dnepr, în timp ce Piţurcă vreasă discute el cu ucrainenii. În plus, Gigi Becali stă la cotiturăpentru a-i face ofertă lui Piţurcă pentru Găman.
Naşu cu Mititelu, Dragomir cu Piţi
De ce nu se decide urgent soarta celor doi jucători? Pentru că,practic, cazul celor doi a creat două tabere la fel de puternice.În timp ce Victor Piţurcă îl are alături pe Mitică Dragomir, iardecizia privind soarta lui Găman şi Bărboianu este în mâinileacestuia, Mititelu a contracarat cu Mircea Sandu, aceştia doi fiindîn aceeaşi barcă momentan chiar dacă în trecut au avut mai multeconflicte.
"Bărboianu şi Găman au greşit când au părăsit Craiova. Ei trebuiausă se adreseze comisiilor, nu să plece"
Şedinţa de mâine are toate şansele să se amâne pentru că în cadrulcomisiei care judecă cazul lui Găman şi Bărboianu sunt doi membrinoi, iar aceştia trebuie să analizeze dosarul