„Aveam de tradus articolul ăsta, mă presa timpul, nu mă puteam decide între «costume de cowboy de Haloween pentru cîini» şi «costume de cowboy pentru cîini de Haloween»“. Cu astfel de formule de început, poeta Lavinia Branişte, acum la prima ei carte de proză, îi propune cititorului un plonjon direct în microficţiunile pe care le-a adunat în volumul Cinci minute pe zi. Fiecare dintre cele 26 de proze grupate aici se foloseşte de vocea unitară a unui personaj feminin. Această voce – ba autoironică, ba alintată, ba înnebunitor de comică, ba vulnerabilă şi confesivă – se distinge de multe altele care spun tot poveşti la persoana întîi prin două lucruri rare: îi place să se ia peste picior (şi o face cu o naturaleţe care frizează masochismul!) şi are un simţ al umorului cu care ar putea să facă terapie! Umor fără contraindicaţii Cine sînt personajele Laviniei Branişte? Mama care lucrează în Spania, bunica – o vajnică bucătăreasă care şi-a pus în cap să îngraşe tot neamul –, o mătuşă băgăcioasă, vecine de pe stradă, din Brăila, oameni din cartier, profesori, colegi, şefi, doamne. În Cinci minute pe zi, se face proză din materialul brut oferit de cele mai plate situaţii: o conferinţă cu belgieni, de exemplu, mersul la sală, tăiatul unui vişin sau interviul pentru job; se scoate ficţiune din întîmplări cu muncitorii care în două săptămîni n-au reuşit decît să monteze o uşă, şi aia invers decît trebuia, din calvarul dietelor, povestit cu un haz dement, sau din nenumărate episoade cu risc dramatic ridicat, răsturnate, consolator, în comic intempestiv! (Un exemplu: în mijlocul unei confidenţe serioase, despre probleme de cuplu, amicul care ascultă şi dă sfaturi, cocoţat pe marginea unui pat supraetajat, îşi lasă papucii să cadă cu un plescăit.) Tablourile Laviniei Branişte sînt mici, – schiţe cu aerul tonic al imediatului –, dar trimit, ca nişte vizete ingenios decupate,