Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alea iacta est

Publicat in HotNews, joi 13 decembrie 2012 ·

România are 589 (!) de noi parlamentari, dintre care 395 ai struţo-cămilei învingătoare USL. În mod previzibil, media şi comentatorii favorabili învinşilor – ARD are numai 80 de parlamentari – caută, în general pe un ton apocaliptic şi ocazional isteric, explicaţii şi vinovaţi. Majoritatea învinşilor îşi scrutează cu intensitate şireturile, iar învingătorii mimează – prost – o superioritate magnanimă. Din păcate ceea ce lipseşte cu desăvârşire din acest peisaj este logica şi realismul care derivă din înţelegerea şi acceptarea realităţii. În baza efortului depus în ultimii doi ani pentru crearea unei opţiuni politice noi, fundamentată pe principiile competenţei şi integrităţii în viaţa publică, îmi permit să fac o serie de observaţii despre realitatea electorală la sfârşitul anului 2012:

1. „4.4 milioane de votanţi ai USL determină soarta a 21 de milioane de cetăţeni români.” Prezenţa la vot de 41% a fost mai mare ca la parlamentarele din 2008 şi reprezentativă din punct de vedere statistic. Interesantă într-adevăr este destinaţia a 3 milioane de voturi până la cifra oficială (neajustată pentru fraudă) de voturi DA exprimate la referendumul din Iulie 2012. Dar acesta este alt subiect. Ceea ce vreau să subliniez este că victoria USL nu poate fi explicată de o dimensiune redusă şi deci nereprezentativă a eşantionului electoral. Încă o observaţie: dacă ar fi funcţionat uninominalul pur, ADR ar fi avut un singur deputat şi un singur senator.

2. „Poporul e de vină.” Aproximativ aceeaşi alegători l-au votat pe Constantinescu în 1996, pe Băsescu în 2004 şi 2009 şi au făcut din PDL cel mai mare partid la parlamentarele din 2008. Tot aceeaşi alegători au sancţionat incompetenţa CDR în 2000 şi a PDL în 2012. Şi vor sancţiona prompt în viitorul nu prea îndepărtat incompetenţa, aroganţa şi inevitabila corupţie a USL. Poporul este aşa cum este, nici mai bun şi nici

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 19 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°