Aproximativ 162.000 de persoane, în mare parte civili, au avut o moarte violentă în Irak de la începutul ofensivei americane în martie 2003, dintre care peste 4.000 numai în anul 2011, a anunţat luni organizaţia neguvernamentală Iraq Body Count (IBC), citată de AFP, potrivit Mediafax.
Bilanţul pe 2003-2011 a fost stabilit prin compilarea statisticilor IBC, consacrate civililor, cu cele ale autorităţilor irakiene, pierderile militare americane oficiale şi date dezvăluite de site-ul Wikileaks (Iraq War Logs), precizează organizaţia cu sediul în Marea Britanie.
Din totalul de 162.000 de morţi, "79 la sută sunt civili", subliniază raportul. Poliţiştii au plătit de asemenea un tribut greu războiului, cu 9.019 decese înregistrate.
"Violenţa a atins punctul maxim la sfârşitul lui 2006, dar a rămas la un nivel ridicat până în cel de-al doilea semestru al lui 2008", precizează IBC.
Numai în anul 2011, 4.059 de civili au fost ucişi, mai mulţi decât în 2010 (3.976), conform acestui raport publicat la două săptămâni după sfârşitul retragerii americane din Irak.
Acest număr este cu mult mai mic decât cel publicat duminică de autorităţile irakiene, care menţionau 2.645 de irakieni ucişi în 2011, dintre care 1.578 de civili, în scădere faţă de anii precedenţi. Aproximativ 162.000 de persoane, în mare parte civili, au avut o moarte violentă în Irak de la începutul ofensivei americane în martie 2003, dintre care peste 4.000 numai în anul 2011, a anunţat luni organizaţia neguvernamentală Iraq Body Count (IBC), citată de AFP, potrivit Mediafax.

Din tot