Până la exploatarea comercială a gazelor din Marea Neagră şi a gazelor de şist, care pot transforma România într-un nou eldorado, singurele modalităţi de păstrare a unei dependenţe relativ scăzute de importuri ar fi îmbunătăţirea eficienţei energetice şi investiţiile în creşterea gradului de recuperare din zăcămintele convenţionale de petrol şi gaze.
În prezent, România se găseşte într-o situaţie de dependenţă relativ scăzută de importurile de energie, comparativ cu alte ţări din Uniunea Europeană. În 2011, producţia internă a fost de 27,5 milioane tone echivalent petrol (tep), acoperind 78% din cererea primară de energie. Din cele 27,5 mil. tep produse, 19,5 mil. tep erau acoperite de ţiţei, gaze şi cărbune, restul de 8 mil. tep de nuclear, hidro şi regenerabile. Spre comparaţie, în UE, cererea primară de energie este asigurată doar în proporţie de 47% din producţia internă, diferenţa provenind din importuri.
Dacă se analizează balanţa energetică a României în următorii 20 de ani, dependenţa istorică scăzută de importuri a României s-ar putea modifica semnificativ în viitor, în condiţiile creşterii cererii interne de energie, ale continuării declinului producţiei de petrol şi gaze din zăcămintele aflate în exploatare, ale neimplementării programului de creştere a eficienţei energetice şi ale nedezvoltării rezervelor de gaze (convenţionale, neconvenţionale şi perimetre maritime de mare adâncime) şi de petrol (convenţionale).
Ce ne rezervă viitorul?
Potenţialul de creştere a producţiei de petrol şi gaze pentru perioada 2010 – 2030 este estimat între 120 şi 170 mil. tep, care nu ar face însă decât să compenseze declinul producţiei din zăcămintele aflate în exploatare în prezent. La orizontul anului 2030, există riscul ca ponderea importurilor în totalul consumului să crească până la 50%. Pentru a menţine producţia de p