Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Afacere: trăiesc din cultivarea andivelor

Publicat in Adevarul, joi 10 martie 2011 ·

Vârstnicii din comuna Gherăieşti se ocupă de cultivarea acestor legume şi se tem că tinerii nu vor duce tradiţia mai departe.

Silvia şi Ioan Gherghuţ au moştenit această îndeletnicire de la părinţi. „Primul om care a cultivat andive la noi în sat a fost Dumitru Hazaparu, care a murit la 80 de ani, acum vreo 50 de ani“, spune Silvia Gherghuţ (56 de ani). Creşterea legumei presupune respectarea anumitor paşi. Întâi, planta este cultivată în grădină în primăvară. Toamna, sunt recoltate rădăcinile, care sunt plantate într-un beci special, numit „bordei“, de fapt o groapă dreptunghiulară săpată în pământ şi acoperită cu o structură de lemn, peste care se pun coceni.

Condiţii speciale

Cu trei săptămâni înainte de momentul ales pentru ca andivele să fie scoase la piaţă, în aceste bordeie se face foc. „La început trebuie mai mult foc şi apoi ceva mai rar, ca temperatura să se menţină constantă până la 20 de grade Celsius“, explică Vasile Bereş (55 de ani). Din rădăcina plantată în beci se dezvoltă un mugure, care nu trebuie să vadă lumina deloc, pentru a nu se înverzi, şi care trebuie să rămână acoperit cu pământ. Vasile Bereş cultivă andive de vreo 10 ani, de când a revenit din Roman la Gherăieşti, dar spune că mama lui, care a murit la 80 de ani, a cultivat toată viaţa ei.

„Am venit la ţară, mi-am vândut apartamentul, mi-am făcut o căsuţă şi trebuie să fac şi eu ceva, că nu poţi să stai degeaba“, spune bărbatul. El crede că pentru a obţine andive de calitate este nevoie de multă muncă, dar că beneficiile materiale sunt mulţumitoare. „Andiva e perisabilă. În trei-patru zile, o săptămână trebuie să o vinzi, pentru că se ofileşte sau se înverzeşte. Un kilogram de andive costă 10 lei în sat şi până în 150 în pieţele din Bucureşti. Preţul nu a mai crescut de cel puţin trei ani, dar avantajul este că banii îi dai pe rând şi îi iei toţi odată“,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 5 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 8 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 10 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 6 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 9 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°