Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERILE DIN KOSOVO. Violențe și participare redusă în zonele locuite de sârbi

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 noiembrie 2013 ·

Alegerile locale desfăşurate, ieri, în Kosovo sunt umbrite de neregularităţi majore, relatează agențiile internaționale de presă. Sursa: Reuters

Au existat numeroase probleme legate de deficienţe ale listelor de vot, de întârzieri în deschiderea birourilor de vot, iar atmosfera generală a fost tensionată din cauza diferitelor încercări ale unor grupuri de extremişti de a intimida alegătorii.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Baki Keljani, a declarat, într-o conferinţă de presă, că procesul electoral a fost obstrucţionat în localităţile Glogovac, Podujevo, Istok şi Gnjilane, transmite Tanjug, citată de Agerpres.

Un incident mai grav s-a petrecut la Mitrovica, unde principala secţie de votare a fost atacată cu gaze lacrimogene de mai mulţi bărbaţi mascaţi.

Membrii comisiei electorale, precum şi observatorii din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au evacuat zona, care a fost închisă de poliţie.

Alegeri locale în Kosovo: sârbii din nord boicotează scrutinul şi se distanţează de poziţia Belgradului

Prezenţa la urne a fost destul de redusă, informează EFE. După şapte ore de la deschiderea urnelor şi cu cinci ore înainte de închiderea acestora, doar 33,14 % dintre cetăţenii cu drept de vot îşi exercitaseră acest drept.

Conform Comisiei Electorale Centrale, în partea de nord, în localitatea Zubin Potok, participarea a fost de 13,9 %, în Mitrovica de 9,9 %, iar în Zvecan de 7,39 %. Afluenţa la urne a fost mai mare în enclavele sârbe din centru şi sud: 45 % în Strpce, 40 % în Gracanica, 44 % în Ranilug şi 50 % în Partes.

Alegerile municipale care au avut loc în 3 noiembrie în Kosovo - convocate în virtutea acordului de la Bruxelles vizând normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina, încheiat în aprilie sub egida Uniunii Europene - au ca principală miză parti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum o ora
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum 20 minute
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 55 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°