In premieră in Romănia ar putea funcţiona o subcomisie de prevenţie a cancerului in cadrul Comisiei de oncologie medicală, radioterapie şi chirurgie oncologică a Ministerului Sănătăţii Publice (MSP).Membrii comisiei s-au intălnit cu reprezentanţi ai MSP şi au formulat o serie de propuneri vizănd domeniul oncologiei, cadrele medicale, dar mai ales pacienţii. Una din trei familii a avut experienţa unui bolnav de cancer
In premieră in Romănia ar putea funcţiona o subcomisie de prevenţie a cancerului in cadrul Comisiei de oncologie medicală, radioterapie şi chirurgie oncologică a Ministerului Sănătăţii Publice (MSP).
Membrii comisiei s-au intălnit cu reprezentanţi ai MSP şi au formulat o serie de propuneri vizănd domeniul oncologiei, cadrele medicale, dar mai ales pacienţii. Pe lăngă subcomisiile oncologie medicală, radioterapie şi chirurgie oncologică, membrii comisiei au solicitat infiinţarea subcomisiei de prevenţie a cancerului, coordonată de conf. dr. Florian Nicula la Institutul Oncologic Cluj.
MEDICAMENTE. Prof. dr. Florinel Bădulescu, membru al comisiei de oncologie a MSP, a supus atenţiei mai multe soluţii care să amelioreze situaţia privind medicamentele oncologice. In prezent, oncologicele orale sunt achiziţionate din farmaciile cu circuit deschis, iar majoritatea celor injectabile din farmaciile din spitale. Dar dacă un bolnav are nevoie de medicamente din cele două categorii, el este obligat să facă drumuri la ambele farmacii.
Propunerea oncologilor este de a da dreptul farmaciilor din ambulatorii şi din spitale să elibereze atăt oncologice orale, căt şi injectabile. Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate i s-a cerut o rediscutare a bugetului şi precizarea unui cost mediu alocat pacientului. Transparenţa in această zonă ar putea incepe cu intocmirea registrului unic al pacienţilor,