Într-un scurt interviu acordat ziarului L'Equipe, Monica Seles (38 de ani) vorbeşte despre viaţa ei de azi.

Americanca, fostă sîrboaică, şi-a amintit dspre strînsa relaţie pe care o avea cu tatăl său, despre întîlnirile-cheie din viaţa ei şi despre cum încearcă să fie un exemplu bun pentru fetele care vor să practice tenisul de înaltă performanţă.

- Monica, ce-ţi aminteşti despre prima dată cînd ai venit la Paris?

- Era în 1989, venisem la Roland-Garros. Copil fiind, în fosta Iugoslavie, nu ratam la televizor nici o finală a acestui turneu. Le admiram pe Martina Navratilova şi Chrissie Evert. Să am 15 ani şi să joc acolo era ireal. La prima mea prezenţă acolo ama juns în semifinale. Era un vis. Din fericire, tatăl meu era cu mine şi m-a încurajat.

- Tatăl tău, Karolj, a fost primul tău antrenor. A decedat în 1989. Sfaturile lui îţi mai sînt de folos?

- Încă încerc să-i mai urmez sfaturile. Tatăl meu avea o viziune excelentă asupra carierei mele, dar şi asupra vieţii mele în general. Fără el şi fără mama nu aş fi ceea ce sînt. Toate amintirile mele legate de el sînt foarte speciale.

- Ce faci în prezent?

- Sînt membră a Fundaţiei Laureus, alături de Martina Navratilova. Ştim că sportul poate schimba viaţa tinerilor în toată lumea, fie că practică tenisul, fotbalul, baschetul sau alt sport. Cînd mă uit la parcursul meu, imi dau seama că totul e posibil. ajung în unele ţări unde fetele nu au jucat niciodată tenis, iar părinţii lor nu au practicat niciodată vreun sport. Pentru mine e o ocazie minunată de a oferi acestor copile ceea ce am primit eu. Am scris şi cărţi despre sport, dedicate adolescenţilor, colecţia se cheamă "Academia".

- Ai vrea să fii antrenor?

- Nicidecum! Pot da cîteva sfaturi, dacă jucătoarele mă întreabă. Unele vin şi vorbesc cu mine şi eu mă bucur să le răspund.