Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Şumudică a profitat de aşezarea proastă şi de o nouă gafă a lui Georgievski: ”Aşa ceva eu n-am mai văzut!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 29 august 2012 ·

Antrenorul Vasluiului povesteşte că-i urmărise pe stelişti şi sesizase că ei se poziţionează dezastruos la fazele fixe.

Steliştii l-au învinovăţit pe Stanca pentru primirea golului cu care Vasluiul i-a egalat, dar Marius Şumudică are altă explicaţie. Şumi susţine că a profitat de organizarea stranie a lui Reghecampf: "Am urmărit-o pe Steaua în multe meciuri şi am sesizat că atunci cînd se apără la cornere, roş-albaştrii au om la bara a doua, dar nu pun pe nimeni la colţul scurt. Eu n-am mai întîlnit aşa ceva! Am exersat fazele fixe pornind de la observaţia asta şi am reuşit să marcăm". VIDEO: Vezi AICI gafele Stelei!

Golul de 1-1, al lui Celeban, chiar a fost dat ca urmare a unei centrări venite "pe scurt". Mingea a pornit din corner şi polonezul a apărut la prima bară şi a marcat cu o lovitură de cap. Omul lui de marcaj, Georgievski, n-a făcut nimic ca să-l oprească, iar Stanca a ieşit din poartă defectuos, fără să ajungă la minge. Fundaşul dreapta macedonean a greşit aproape identic şi la Mediaş, unde l-a pierdut din marcaj pe Astafei, care a înscris pentru Gaz Metan.

Atunci s-a terminat 1-1, de data asta Steaua a pierdut cu 1-3. Practic, Georgievski a greşit la cîte un gol al adversarului în singurele meciuri din această ediţie de campionat pe care trupa lui Reghecampf nu le-a cîştigat.

"Faptul că am luat gol dintr-o fază fixă spune tot... A fost vorba despre lipsă de concentrare!" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)

6 goluri dăduse fundaşul Piotr Celeban (27 de ani) în sezonul trecut din Polonia, în care a jucat pentru campioana Slask. Vaslui l-a luat gratis, la final de contract

30 de meciuri ca titular a bifat Georgievski (24 de ani) între 2010 şi 2012 la Sibenik, o formaţie care a retrogradat la finalul stagiunii trecute în liga a doua din Croaţia

Antrenorul Vasluiului povesteşte că-i urmărise pe stelişti şi sesizase

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 34 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 34 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 34 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 34 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 34 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 34 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°