Cand criza a inceput sa muste sever, iar cateva institutii financiare de prima marime au fost salvate prin preluarea pachetului majoritar de actiuni de catre statul american sau de cel britanic, au inceput sa devina vocali unii stangisti, care au proclamat, nici mai mult nici mai putin, decat sfarsitul capitalismului. Ba chiar a circulat pe internet un textulet atribuit lui Marx in care acesta ar fi „prezis" exact ceea ce se intampla in acest moment. (Nu m-am ostenit sa verific daca textul respectiv chiar apartinea autorului „Capitalului". Mi s-a parut complet nerelevant.)
M-am amuzat de precaritatea judecatii pe baza careia se decreta sfarsitul capitalismului. Asadar, un sistem economic ce nu a functionat niciodata bine, aducand doar suferinta si ineficienta, ia dintr-o data locul sistemului care a adus prosperitate lumii, ca urmare a unei crize - oricum, pasagere - in urma careia cateva institutii financiare au trecut, partial si temporar, in proprietatea statului! Admirabila gandire, n-am ce zice. (Probabil, unii dintre cei in cauza se gandeau si ca AIG a inceput sa „asigure" afaceri in favoarea unor apropiati ai presedintelui american sau ca in consiliul de administratie al RBS guvernul britanic a numit vreo nepoata a unui ministru...
Desigur, s-ar putea glosa pe marginea faptului ca, in timpul acestei crize, pierderile sunt socializate, dupa ce profituri uriase au fost insusite privat. Dar si aceasta se poate regla in interiorul sistemului, prin reglementari mai severe, cu efect contraciclic (de exemplu, sa se prevada obligatia constituirii de provizioane semnificative in perioade de avant, pentru a acoperi eventuale pierderi in perioade de recesiune). Ceea ce mi se par mult mai relevante insa sunt modul in care economiile capitaliste mature isi regasesc pana la urma echilibrul si efectele pozitive de durata ale zgaltairii sistemului. Lectiile de