Antrenorul Tibor Selymeş (43 de ani) a trăit luni seara o nouă dezamăgire după ce formaţia pe care o pregăteşte, Săgeata Năvodari, a fost învinsă la Cluj cu 6-1 de către CFR. Tehnicianul a vorbit azi la prânz în exclusivitate pentru www.prosport.ro despre lucrurile care-l nemulţumesc la echipă, despre problemele de la club, dar şi despre viitorul său la Săgeata Năvodari.
Aţi încheiat turul pe locul 15. Cum aţi caracteriza prima parte a campionatului?
Am început bine, am făcut câteva puncte la care puţini se aşteptau, dar apoi au apărut problemele. Iar cele legate de bani au fost cele mai importante.
Apropo de bani. Cât de mari sunt restanţele la Săgeata?
La salariile mici care sunt la Năvodari, restanţele sunt foarte mari. Dar nu am avut ce face. A trebuit să mergem înainte în orice condiţii.
Cum explicaţi eşecul cu CFR, de ieri?
Sigur că există o diferenţă de valoare între cele două formaţii, dar altceva m-a deranjat: atitudinea jucătorilor mei. Practic nu au avut nicio atitudine în cele 90 de minute. Au fost zero din acest punct de vedere!
Dar despre primul gol încasat de echipa dumneavoastră ce ne puteţi spune?
(râde) Este cel mai stupid gol pe care l-am văzut până acum. Nu am văzut în viaţa mea o asemenea gafă! Nu îmi explic cum a putut Pogacsics să facă două gafe imense în chiar primul minut de joc.
Aţi dori să se mai joace încă două etape în acest an?
Cred că a văzut toată lumea cum a arătat terenul lui CFR aseară. Dacă nici într-un oraş precum Clujul nu există un gazon decent, ce pretenţii să mai avem? Eu nu ştiu unde ne grăbim. De ce trebuie neapărat să ne chinuim?
Mai rămâneţi la Săgeata şi anul viitor?
Nu ştiu. E o întrebare la care voi putea răspunde în câteva zile. Nu acum.
Antrenorul Tibor Selymeş (43 de ani) a trăit luni seara o nouă dezamăg