Fundația pentru poezie "Mircea Dinescu", susţinută de canalul de filme TV1000, anunţă cea de-a patra ediţie a Divan Film Festival, dedicată comediei balcanice, ce va avea loc în perioada 26 August – 1 Septembrie.
În cadrul celei de-a patra întâlniri de pe malul Dunării, "degustătorii de Film şi Artă culinară" vor putea vedea la Cetate filmele unor importanți regizori din Serbia, Grecia, Albania, Bulgaria, Turcia, Croația, Slovenia, Macedonia și Kosovo, care provoacă rîsul spectatorilor prin cele mai diferite forme de umor: moștenirea lui Nastratin Hogea şi Păcală (Petăr cel Isteţ la bulgari şi macedoneni), dusă la absurd, ironie delicată sau autoironie lucidă, satira socială detașată sau virată în culori întunecate.
"În plus, umorul negru a devenit o marcă balcanică, care înseamnă, de fapt, acea capacitate de a râde în momente tragice chiar şi de cele mai serioase lucruri, ceea ce i-a făcut pe localnici să străbată mai uşor o istorie dacă nu vitregă, măcar foarte dramatică, inclusiv în ultimii ani", spune Marian Ţuţui, directorul artistic al festivalului.
Selecția filmelor invitate să reprezinte "comedia balcanică" va cuprinde câteva dintre peliculele reprezentative ale genului, precum "Cine cântă acolo? / Ko to tamo peva" (1980, regia Slobodan Sijan), votat de către Academia iugoslavă de film, în 1996, ca cel mai bun film iugoslav din toate timpurile, dar şi câteva comedii balcanice practic necunoscute publicului românesc, precum coproducţia Slovenia – Croaţia premiată la San Sebastian şi Toronto, "De la un mormânt la altul/ Odgrobadogroba".
Comediile recente, pe care le puteți viziona doar la Divan, deţin recordurile de box-office pentru ultimii ani în Albania, Slovenia, Bulgaria şi Croaţia.
Din 2012, odată cu festivalul filmului şi gastronomiei balcanice Fundaţia pentru poezie "Mircea Dinescu" organizează şi un simpozion