Echipa de baschet masculin Energia Rovinari a câştigat turneul amical dotat cu Cupa Energia, organizat la Târgu Jiu, după ce a învins atât pe Dinamo Bucureşti, scor 69-65 (10-18, 13-19, 19-13, 27-15), cât şi pe BC Piteşti, scor 65-62.
Pe locul doi s-a clasat BC Piteşti învingătoare în faţa echipei Dinamo, scor 84-79. Ambele victorii ale grupării gorjene au fost obţinute pe final, baschetbaliştii pregătiţi de Theo Evans reuşind să revină în partida cu Dinamo, după ce au fost conduşi şi la 18 puncte diferenţă. Cel mai bun marcator al echipei Energia a fost Trim, cu 19 puncte, urmat de Jackson (16) şi Darby (15).
„A fost un turneu foarte bun, am întâlnit două echipe care cred vor fi cu siguranţă în play-off sezonul acesta, Dinamo Bucureşti şi BC Piteşti. Am văzut la lucru toţi jucătorii şi am urmărit să creăm o omogenizare a lotului. Mai sunt probleme de rezolvat, am câştigat ambele jocuri pe final, cu mari emoţii. Nu putem să lăsăm la o parte şi faptul că au fost două echipe puternice, dar faptul că am întors rezultatele arată că suntem puternici din punct de vedere fizic şi psihic, deci suntem pregătiţi pentru începerea campionatului. Sperăm ca şi în campionat să ne comportăm măcar aşa cum am făcut-o la acest turneu“, a spus „secundul“ Laurenţiu Răuţ.
Theo Evans vrea o colaborare mai bună între jucători
În ciuda celor două victorii, antrenorul principal Theo Evans nu a fost prea încântat de evoluţia jucătorilor săi, care nu s-au adaptat la cerinţele baschetului românesc.
„Au fost două jocuri foarte bune. Nu am jucat însă prea bine. Mă tem că unii dintre jucători încearcă să realizeze lucruri personale, încă nu sunt obişnuiţi să joace după anumite reguli. Ca să nu mai vorbim de arbitri... Mulţi dintre jucătorii mei sunt obişnuiţi după alte reguli, la un moment dat nu mai ştiau ce se întâmplă pe teren. Regulile sunt puţin diferite pe