Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reversul medaliei: jobul din străinătate, fără valoare în ţară, pentru cei care se întorc

Publicat in Adevarul, luni 26 aprilie 2010 ·

Tinerii care se întorc din străinătate în România sunt trataţi cu dispreţ la interviurile de angajare. Orădenii care au muncit în afara graniţelor sunt priviţi cu neîncredere de angajatori, chiar dacă aplică pentru joburi modeste.

Ioana Berinde este o tânără de 22 de ani care îşi caută cu disperare un loc de muncă. Fata a părăsit ţara prima dată acum şase ani, înainte de a-şi da examenul de Bacalaureat, din pricina problemelor financiare.

„Am plecat în Spania când aveam 16 ani. Vroiam să muncesc pe timpul verii să-mi fac bani de buzunar”, povesteşte orădeanca. „Am avut joburi sezoniere, mă angajam acolo unde era nevoie de mână de lucru, indiferent dacă era vorba de agricultură, sau dacă trebuia să am grijă de cineva”, explică Ioana.

Dispreţ pentru străinătate

„După ce am luat examenul de bacalaureat, am vrut să mă angajez în România, dar am fost refuzată pe motiv că nu am experienţă. Atunci am decis să mă întorc în Spania”, spune fata.

În străinătate, ea şi-a încercat norocul în joburi de vară, la terase şi în baby-sitting. „Am fost primită foarte bine de colegi, iar angajatorii m-au tratat cu respect de fiecare dată”, povesteşte tânăra. Patru ani mai târziu orădeanca s-a întors acasă, cu speranţa că-şi va găsi un job de barman sau de ospătar.

„Am rămas dezamăgită de condiţiile de aici. La interviuri mă tratează cu dispreţ. Mă întreabă în zeflemea ce ştiu să fac. Când explic unde am muncit mi se spune: ne pare rău, nu te putem angaja. Îmi ignoră CV-ul, deşi aplic pentru posturi modeste”, povesteşte Ioana.

Îngrijorată, fata s-a prezentat la Bursa Locurilor de Muncă, unde a avut surpriza să găsească oferte în Anglia. „Am aplicat pentru baby-sitter. Decât să mor de foame, mai bine plec din nou”, a hotărât Ioana.

Joburi în Anglia, în premieră la Bursă

La Bursa Locurilor de Muncă au existat oferte în Anglia. „Comp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°