Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăriile au început să câştige procesele cu Prefectura Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 29 iunie 2010 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat, ieri, că au fost câştigate 25 din cele 40 de procese intentate de primăriile braşovene împotriva deciziei Instituţiei Prefectului Braşov de reanalizare a bugetului pe 2010. „Îl avertizez pe domnul prefect Ion Gonţea să nu facă niciun recurs, pentru că în aceste condiţii vom rămâne cu bugetul blocat până în luna octombrie, în situaţia în care avem primării la limita supravieţuirii, care nu îşi pot achita lucrările contractate, iar deja şomajul este destul de ridicat la Braşov”, a anunţat Căncescu.

În caz contrar, şeful executivului judeţean a avertizat că „voi începe haiducia”. „Voi pune maşini cu megafoane care să meargă prin judeţ şi să le zică oamenilor cum un prefect penal blochează bugetul judeţului pentru că aşa vrea el şi voi pune două megafoane îndreptate spre biroul lui să îi spună zilnic aceste lucruri”, a mai spus sursa citată. De asemenea, Căncescu a spus că se aşteaptă la campanii denigratoare la adresa sa din partea reprezentanţilor PD-L. „Eu nu le spun decât atât - dacă au dovezi să acţioneze. Au toate instituţiile la îndemână”, a mai spus acesta.

Prefectul Ion Gonţea nu a dorit să facă nici o declaraţie până nu se primeşte de la instanţa de judecată decizia şi motivaţia acesteia. „Nu vreau să comentez o decizie a instanţei, mai ales că nu ne-a fost transmisă în mod oficial şi nu cunoaştem motivaţia acesteia. Ar însemna să mă ante pronunţ şi să fac presiuni asupra judecătorilor, aşa cum se pare că fac unii. Cert este faptul că această hotărâre se referă doar la şapte localităţi aflate în discuţie cuprinse într-un singur dosar, restul proceselor fiind încă pe rol. După ce instanţa se va pronunţa asupra tuturor actelor administrative legate de alocarea fondurilor pe localităţi de la bugetul judeţean în acest an, vom decide dacă Instituţia Prefectului Judeţul Braşov va fa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 14 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Zelenski, mesaj de Paşte: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge în faţa morţii - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la concetăţenii săi ucraineni, cu ocazia Paştelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alţii şi pentru soldaţii de pe front, spunând că Dumnezeu - care are "steagul ucrainean pe umă

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum 43 minute
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 3 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°