Una dintre cele mai emoţionante poveşti din Iarna Marilor Zăpezi este cea a copilului flămând de pe întinderile albe ale Ialomiţei.
„Ce-ai mâncat azi?", l-a întrebat reporteriţa, învăluind scena într-un abur ce indica multele grade sub zero Celsius. „Nimic", a răspuns, sfios, băieţelul de 9-10 ani. „Dar ieri ce-ai mâncat?", a insistat reporteriţa. „Nimic", a venit răspunsul. „Şi alaltăieri?" „Tot nimic. N-am mâncat de trei zile". În acel moment, sute de mii de oameni, aflaţi în faţa televizoarelor, şi-au trimis gândurile bune peste dealuri şi peste văi, să topească zăpezile nesfârşite şi să facă popas în sătucul ialomiţean, pe uliţa copilului care n-a mâncat de trei zile. Dacă nu ajung camioanele cu alimente, măcar să ajungă căldura unor oameni cărora nici gerurile Siberiei n-ar reuşi să le pietrifice sufletele.
Reportajul a fost emoţionant, dar incomplet. Din filmările reporteriţei cu promoroacă la gură şi cu ţurţuri pe microfon - îmi scot pălăria în faţa ei! - lipseau două personaje esenţiale: părinţii copilului. Cum arată ei? Cu ce se ocupă ei? Ce spun ei? De ce şi-au înfometat copilul timp de trei zile?
Acest cadru incomplet le-a dat ocazia politicienilor să se dezlănţuie, de la căldura studiourilor TV, cu superioritatea omului pe care-l aşteaptă la scară un jeep cu şofer. Unii găseau că vinovat e Guvernul. Aţii erau şi mai precişi: Băsescu. Firmele de deszăpezire, care au furat banii!, s-a auzit din spatele unui microfon. S-a zis ceva şi de cei de la Meteo, care au încurcat codurile. Unii aveau o dilemă: primarul sau prefectul? O voce hotărâtă i-a depistat pe cei din fosta guvernare, ba nu, pe cei din fostele guvernări, pentru că nimeni n-a făcut nimic până când am venit noi la Putere... Mai era un pic şi era indicat însuşi Dumnezeu, pentru că prea a exagerat cu zăpada, iar la urmă a dat drumul şi la viscol...
Nimeni nu s-a
