Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJ Dolj a dat FRF în judecata si cere anularea deciziei privind dezafilierea Universitatii Craiova

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 iunie 2012 ·

Consiliul Judeţean Dolj, prin Centrul Sportiv de Copii şi Juniori aflat în subordinea sa, a acţionat în instanţă Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi a solicitat anularea deciziei Adunării Generale a FRF privind dezafilierea echipei Universitatea Craiova, potrivit Agerpres.

Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a afirmat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că CJ mai are o speranţă că ''poate întoarce decizia FRF''.

''În momentul în care cineva a amintit de Universitatea Craiova pe timpul campaniei electorale, inclusiv în mediul rural, lume a sărit în sus. Problema Universităţii Craiova rămâne deosebit de importantă şi trebuie să facem ceva. Tema Universităţii Craiova nu am vrut să o folosesc în campania electorală, pentru că nu voiam să abordez o problemă foarte dureroasă. Dar în ultima zi pe care ne-o permitea legea, CJ Dolj a dat FRF în judecată, prin Centrul de Copii şi Juniori, şi a solicitat anularea deciziei de dezafiliere. De altfel, la Adunarea Generală, unul din cele şase voturi împotriva acestei decizii a fost al nostru. Încă mai există o speranţă că putem să întoarcem decizia FRF privind dezafilierea Universităţii Craiova', a spus preşedintele CJ Dolj.

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a votat pe 14 mai excluderea definitivă a Universităţii Craiova din cadrul FRF, cu 168 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 18 abţineri, validând astfel decizia provizorie luată de Comitetul Executiv în 20 iulie 2011.

Mircea Sandu, preşedintele FRF, a solicitat excluderea definitivă, argumentând că SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA a încălcat flagrant statutul federaţiei, mai ales prin faptul că a ales să-şi caute dreptatea în instanţele judecătoreşti şi a ocolit instanţa supremă a sportului, Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) de la Lausanne. În plus, patronul Adrian Mititelu a obţinut un certificat de identit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 2 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Aregntina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 43 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum 2 ore
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°